Elevi şi profesori din Mehedinţi, diagnosticaţi cu TBC; alţi şase minori sunt suspectaţi că ar fi contractat bacilul Koch

vocea.biz / 19.05.2017
Elevi şi profesori din Mehedinţi, diagnosticaţi cu TBC; alţi şase minori sunt suspectaţi că ar fi contractat bacilul Koch

Elevi şi profesori din mai multe unităţi de învăţământ vor fi testaţi specific pentru bacilul Koch, după ce un minor şi două cadre didactice au fost depistaţi pozitiv la ultimul examen medical în Şcoala Generală nr. 15 din Drobeta Turnu Severin. De asemenea, alţi doi elevi de la Liceul “Lorin Sălăgean” au fost diagnosticaţi cu tuberculoză, relatează news.ro.

Specialişii Direcţiei de Sănătate Publică Mehedinţi au stabilit că doi profesori şi trei elevi din Drobeta Turnu Severin suferă de tuberculoză, iar alţi şase elevi sunt sensibili la bacilul Koch.

“În acest moment, la liceul numărul 4 Lorin Sălăgean sunt două cazuri. Cu ocazia luptei în focar s-au mai găsit şase cu reacţie pozitivă la intrademoreacţie, dar acesta nu este un criteriu pentru a avea tuberculoză. Cei şase au primit tratament profilactic. La şcoala generală 15 este un cadru didactic cu o tuberculoză extrapulmonară, deci nu este contagios, dar cu ocazia luptei în focar s-a mai descoperit un elev de clasa a VIII-a pozitiv şi un alt cadru didactic cu antecedente bacilare, care este reinfectat şi este pozitiv”, a declarat Cristian Jianu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin.

Medicul a mai spus că un alt tânăr ce urmează cursurile Liceului Teoretic Halânga este suspectat de infectare cu bacilul Koch, el fiind supus mai multor examinări medicale.

Cadrele didactice de la Şcoala Gimnazială nr. 15 Drobeta Turnu Severin diagnosticate cu TBC şi-au suspendat activitatea la catedră.

“Sunt în concedii medicale şi au pe posturi suplinitori pe orele care sunt libere, Copilul este acasă, sub supraveghere medicală”, a declarat Cristi Colonelu, director Şcoala Gimnazială nr. 15 Drobeta Turnu Severin.

În cazul elevilor suspectaţi de infectare cu bacilul Koch, reprezentanţii DSP Mehedinţi au luat primele măsuri.

“Cei sub 18 ani au fost trimişi să facă intrademoreacţia la tuberculină, iar pentru cei peste 18 ani li s-a emis bilet de trimitere către radiologie”, a declarat Cristina Chiriloiu, purtător de cuvânt al DSP Mehedinţi.

Specialiştii doresc să afle în urma unei anchete epidemiologice de unde a fost răspândită boala, în cazul îmbolnăvirilor de la Şcoala Gimnazilă nr. 15, sursa de infecţie reprezentând-o părinţii elevului de clasa a VIII-a, fără ca aceştia să anunţe conducerea unităţii medicale că suferă de tuberculoză.

(news.ro)

Citește și...