Moscheea care va fi construită la Bucureşti va avea o capacitate de 1.500 de locuri, conform proiectului – FOTO

vocea.biz / 19.05.2017
Moscheea care va fi construită la Bucureşti va avea o capacitate de 1.500 de locuri, conform proiectului – FOTO

Fundaţia Diyanet din Turcia (Turkiye Diyanet Vakfi), care susţine activitatea Ministerului turc al Cultelor, prezintă pe site-ul oficial detalii din proiectul pentru moscheea care va fi construită la Bucureşti, conform căruia aceasta va avea o capacitate de 1.500 de locuri, relatează news.ro.

Foto: tdvcamiler.com

 

Pe site-ul fundaţiei se arată că moscheea care va fi construită în centrul Bucureştiului este în stadiu de proiect. Se preconizează că lucrările de construcţie vor începe în acest an, menţionează sursa citată.

Foto: tdvcamiler.com

 

Construcţia va include şi săli multifuncţionale, săli pentru discuţii, cantină, terase acoperite şi descoperite, o zonă pentru spălarea rituală, camere pentru cazare, local pentru tineri şi un centru pentru sport.

Foto: tdvcamiler.com

 

În aprilie 2016, Primăria Sectorului 1 a eliberat Certificatul de urbanism pentru moscheea pe care Muftiatul Cultului Musulman din România intenţionează să o construiască în Bucureşti, pe Bulevardul Expoziţiei nr. 22-30.

Primăria a precizat însă că acest document este un act de informare obligatoriu şi nu dă beneficiarului dreptul de construire, fiind doar o etapă legală, premergătoare eliberării autorizaţiei de construire. Pentru autorizarea construcţiei este necesară obţinerea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ), care intră în competenţa exclusivă a Primăriei Municipiului Bucureşti.

(news.ro)

Citește și...