Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a ales joi noaptea un ton sfidător şi a negat direct că i-a cerut directorului demis al Biroului Federal de Investigaţii (FBI), James Comey, să renunţe la ancheta care-l viza pe fostul consilier pentru securitate internă Michael Flynn. De asemenea, preşedintele a condamnat o ”vănătoare de vrăjitori” împotriva administraţiei sale, transmite news.ro.
“Nu. Nu. Umătoarea întrebare”, a declarat miliardarul republican într-o conferinţă de presă de la Casa Albă, după ce un reporter l-a întrebat dacă ”în orice mod sau formă” i-a cerut lui Comey să renunţe la investigaţia care-l viza pe Flynn.
De asemenea, preşedintele american a dat dovadă de un ton sfidător cu răspunsuri monosilabice şi replica ”următoarea întrebare”.
Aceasta este prima conferinţă de presă a preşedintelui după publicarea unui raport al lui James Comey, în care este acuzat că i-a cerut în mod direct să renunţe la investigaţia care-l viza pe Flynn pentru legăturile sale nedivulgate cu Rusia.
În ultima săptămână, miliardarul republican a jonglat de la un scandal politic la altul, pornind de la demiterea neaşteptată a directorului FBI, James Comey, şi de la primirea ministrului Serghei Lavrov şi ambasadorului Serghei Kişliak în Biroul Oval.
În timpul întâlnirii extrem de controversate, preşedintele le-a transmis diplomaţilor ruşi o serie de informaţii clasificate despre un complot al Statului Islamic, care au fost primite de la Tel Aviv.
Acesta s-a apărat, susţinând că are tot dreptul să împartă informaţii clasficate cu reprezentanţii unei ţări care luptă împotriva jihadiştilor ISIS.
Apoi, Trump a recunoscut că l-a demis pe Comey din cauza investigaţiei sale cu privire la implicarea agenţilor ruşi în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, deşi consilierii de la Casa Albă au încercat timp de două zile să vândă altă justificare şi chiar să arunce vina pe adjunctul Procurorului General, Rod Rosenstein.
Departamentul de Justiţie a numit inclusiv un procuror special pentru a conduce investigaţia cu privire la implicarea ruşilor în alegerile prezidenţiale şi posibilele legături dintre asociaţii campaniei Trump şi agenţii Kremlinului.
”Întreaga chestie este o vânătoare de vrăjitori şi nu există niciun pact secret între mine sau campania mea şi agenţii ruşi – dar întotdeauna pot să vorbesc doar pentru mine”, a declarat Donald Trump într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele Columbiei, Juan Manuel Santos.
Anterior, Trump a criticat numirea lui Robert Mueller ca procuror special pentru investigaţia cu privire la Rusia.
”Având în vedere toate acţiunile ilegale care au avut loc în campania Clinton şi administraţia Trump, niciodată nu au numit un procuror special”, a scris preşedintele american pe Twitter.
Ca de obicei, acesta nu a prezentat dovezi cu privire la presupusele acţiuni ilegale din timpul administraţiei Obama.”Aceasta este cea mai mare vânătoare de vrăjitori împotriva unui politician din întreaga istorie americană”, s-a plâns Trump. Însă, democraţii au respins acuzaţiile preşedintelui american, susţinând că este mai degrabă o ”vânătoare a adevărului”.