Turcia, una dintre destinațiile externe preferate de români, face eforturi să atragă acum mai mulți turiști din țara noastră, după ce violențele de anul trecut i-au determinat pe zeci de mii de români să renunțe la a-și mai petrece vacanțele în această țară. Astfel, după ani consecutivi de creștere, în 2016 numărul turiștilor români care au ajuns în Turcia a scăzut cu aproape 20%. Pentru a revigora unul dintre cele mai importante sectoare economice ale țării, autoritățile au sporit măsurile de securitate și își propun să atragă în acest mod 500.000 de români.
Statisticile remise de Ministerul Culturii și Turismului din Turcia arată că, în 2016, numărul românilor care au ajuns în această țară a depășit 357.000, în scădere cu 19% față de anul precedent, când s-a raportat cel mai mare număr de turiști români din ultimii cinci ani – peste 441.000 de persoane. Dintre aceștia, un sfert au mers în Antalya, conform autorităților și patronatelor din turism din această țară.
”Românii sunt o sursă importantă pentru piața noastră de turism, pentru că am avut în 2014 peste 400.000 de turiști, în 2015 cifrele au crescut, dar în 2016 am avut o scădere. Totuși, avem un potențial mare și ne dorim să avem peste 500.000 de vizitatori români în fiecare an. Păstrăm relațiile cu touroperatorii, agențiile de turism, în permanență, iar mulți dintre prietenii noștri participă la expoziții turistice și ne concentrăm tare pe această piață să ajungem la peste 500.000 de vizitatori români”, a declarat Osman Ayık președintele Federației Hotelierilor din Turcia (TUROFED).
Întrebat ce ar putea învăța România de la Turcia, în materie de turism, acesta a precizat că în ultimii 30 de ani s-a investit în toată structura acestui sector, de la infrastructură, la personal, unități de cazare, dar s-au alocat multe resurse și pentru marketing și promovare. Doar pentru promovarea Antalyei se alocă un buget de 2 milioane de dolari anual, conform guvernatorului Antalyei, Münir Karaloğlu.
În ceea ce privește securitatea, în contextul violențelor din ultimii ani, autoritățile turce spun că au înăsprit măsurile, pentru creșterea siguranței. „Nu ne facem nicio problemă în privința siguranței. Vă asigur că Antalya este probabil cel mai sigur oraș decât toate celelate din Europa. Din păcate, teroarea nu alege oraș sau țară. Nu mai suntem, practic, în siguranță, nicăieri. În ultimul an, ați văzut, și în Paris, Bruxelles, Berlin și în Stockholm au fost atacuri. Noi trebuie să luptăm împreună împotriva terorismului, dar, așa cum v-am zis, pentru Antalya nu trebuie să vă faceți griji, vă asigur că aici nu are ce să se întâmple, pentru că aici securitatea este foarte ridicată. Am făcut totul ca Antalya să fie în siguranță în momentul de față“, a declarat guvernatorul Antalyei.
Potrivit acestuia, măsurile de securitate mai aspre, care s-au implementat de circa 1 an și jumătate, vizează supravegherea aeroporturilor, a intrărilor și ieșirilor în aeroporturi și în oraș, dar și toate zonele din oraș, fără să fie făcută vreo diferență din acest punct de vedere între o zonă sau alta.
”La intrarea în oraș sunt 60 de puncte unde sunt puse camere de luat vederi și unde oricărui cetățean care intră în oraș i se scanează fața și știm practic cine intră în oraș. Bineînțeles că securitatea este mai mare și la hoteluri și pe țărm”, a punctat Münir Karaloğlu.