Parlamentul European ar putea cere suspendarea drepturilor de vot ale Ungariei în Uniunea Europeană

vocea.biz / 16.05.2017
Parlamentul European ar putea cere suspendarea drepturilor de vot ale Ungariei în Uniunea Europeană

Parlamentul European ar putea deveni prima instituţie europeană care să ceară sancţiuni împotriva Ungariei, pentru încălcarea legislaţiei, iar o rezoluţie pentru suspendarea drepturilor de vot în instituţiile comunitare are susţinerea unui număr mare de europarlamentari, notează site-ul Politico citat de Mediafax.

Oficiali ai mai multor grupuri politice din Parlamentul European au anunţat marţi că există o majoritate care va adopta o rezoluţie pentru declanşarea Articolului 7, ca răspuns la decizia Ungariei de a aproba o lege controversată privind închiderea Universităţii Central Europene din Budapesta.

Articolul 7 din Tratatul Uniunii Europene nu a fost niciodată invocat şi prevede suspendarea drepturilor de vot ale unui stat membru în Consiliul European.

Propunerea comună de rezoluţie a fost depusă de către Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor, Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, grupul Verzilor şi Stânga Unită Europeană (GUE).

Unii membri ai conservatorilor Partidului Popular European (PPE), la care este afiliat partidul de guvernământ din Ungaria, Fidesz, ar putea, de asemenea, să voteze în favoarea textului.

Parlamentul nu poate acţiona ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Nu mai putem fi martorii alunecării Ungariei către autoritarism”, a declarat Franck Engel, membru al PPE din Luxemburg.

Engel a spus că va susţine rezoluţia grupurilor de centru-stânga, pentru a pune “presiune instituţională” asupra Ungariei şi pentru a lansa un “nou dialog structural”.

Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor consideră că situaţia actuală din Ungaria “reprezintă un risc evident privind încălcarea valorilor europene, care justifică lansarea procedurii pentru Articolul 7”.

Rezoluţia mai solicită guvernului ungar să suspende modificările aduse Legii învăţământului superior şi cere Comisiei Europene să “monitorizeze cu stricteţe” utilizarea fondurilor UE de către guvernul de la Budapesta. De asemenea, lista presupuselor infracţiuni comise de guvernul Ungariei în ultimii ani include atacuri împotriva “organizaţiilor societăţii civile şi apărătorilor drepturilor omului, drepturilor solicitanţilor de azil, libertăţii de asociere, libertăţii de exprimare, pluralismului mass-media”.

Comisia Europeană i-a acordat Ungariei un termen de o lună pentru a prezenta argumente că legea educaţiei este în acord cu legislaţia UE.

 

(Mediafax)

Citește și...