Anchetatorii DNA au finalizat dosarul de corupție al fostului manager al spitalului Malaxa, Florin Secureanu, acuzat de cinci fapte de delapidare, din care una cu consecințe deosebit de grave și o faptă de luare de mită.
Alături de Secureanu vor fi judecați și subalternii săi, cei care l-au ajutat la întocmirea documentației false necesare menținerii unui climat contabil aparent legal la nivelul spitalului Malaxa.
Anchetatorii DNA au documentat perioada infracțională 2007 – 2016 a fostului manager de spital. Astfel, arată anchetatorii în această perioadă Secureanu a ”ciupit” din fondurile instituției medicale peste nouă milioane de lei.
Una dintre faptele de care este acuzat Secureanu este aceea că în perioada 20 mai 2011 – 24 noiembrie 2016, pentru a menține relațiile contractuale dintre Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” și o societate comercială care avea calitatea de furnizor de consumabile medicale către unitatea de spital, acesta a pretins și a obținut de la societatea comercială în cauză foloase care nu i se cuvin, respectiv achitarea contravalorii unui număr total de 754 prestații de servicii de turism, precum cazare, masă, bilete de avion sau alte asemenea beneficii, în valoare totală de 1.279.402 lei.
De pachetele turistice a beneficiat în cea mai mare parte fostul manager dar și apropiați ai săi, prieteni, membri de familie, medici și alți angajați ai Spitalului clinic N. Malaxa.
Toate pachetele turistice au fost achiziționate prin intermediul aceleiași agenții de turism, Secureanu fiind cel care decidea conținutul pachetului, când și unde urma a fi efectuată deplasarea, persoanele participante.
Serviciile turistice au constat în achiziționarea de bilete avion, cazare, închirieri auto sau mic dejun, iar destinațiile au fost variate, atât în țări din Europa precum Italia, Germania, Austria, Spania, Portugalia, Franța, Elveția, Belgia, Olanda, Ungaria, Malta, Anglia, Turcia,), Statele Unite ale Americii (New York, Las Vegas, Washington), Canada, Asia (China, Indonezia), Australia, Noua Zeelandă, dar și în orașe din România.
Surse apropiate anchetei povestesc pentru Vocea.biz că una dintre pasiunile lui Secureanu erau cavalerii templieri și istoria acestora.
Mai precis, arată sursele citate, fostul manager avea numeroase articole de îmbrăcăminte specifice Odinului Cavalerilor Templieri și ”studia” istoria acestora. Acesta avea în garderoba personală cizme de templier cu toc și pinteni, pe care le purta la diverse evenimente private.
În altă ordine de idei, sursele Vocea.biz spun că, o altă ”dorință” a ”templierului” Secureanu era aceea de a avea o replică a inelului din telenovela turcească Suleyman Magnificul pe care să i-l ofere concubinei sale într-una dintre vizitele de la Viena.
Cum nu avea inelul și nici nu îl găsea pe piață acesta a apelat la Simona Trandafir, administratora firmei de bijuterii cu care a încheiat fictiv contractul de prestare servicii, în sensul sterilizării instrumentarului medical de la Malaxa.
Potrivit surselor citate, Secureanu i-ar fi cerut femeii să-i facă replica inelului din serialul menționat în trei zile, pentru a-și putea surpinde iubita la Viena.
Pentru a pune în aplicare acest plan Secureanu s-a dus la Trandafir cu o poza capturată de pe ecranul televizorului cu inelul pe care îl dorea și a dat comanda cu timp limitat la trei zile.
Administratora i-a explicat acestuia că trei zile, termenul dorit de Secureanu, nu era suficient pentru realizarea bijuteriei, moment în care managerul i-a replicat : ”Suleyman l-a avut în trei episoade, deci poți să-l faci și tu în trei zile”.
Anchetatorii rețin susținerile administratorei în dosar care a arătat că ”printre bijuteriile comandate, confecționate și livrate lui Secureanu Florin Adrian, a existat și un inel bărbătesc cu însemne masonice și un alt inel de damă pentru concubina acestuia, Chiriac Cristina Eugenia, modelul fiind o replică văzută în filmul «Suleiman Magnificul»”.
În dosarul transmis instanței de judecată procurorii arată panica ce l-a cuprins pe Secureanu când a realizat că anchetatorii sunt pe urmele sale și verifică actele spitalului.
Limbajul lui Secureanu față de angajata spitalului este în total dezacord cu stilul pe care acesta îl adoptase în societate respectiv de cavaler templier, mason sau manager de spital.
Acesta își amenința subalterna că dacă va fi prins ea va merge împreună cu el ”la pușcărie” în vreme ce copiii femeii vor rămâne ”pe drumuri”.
Furia managerului emana din faptul că subalterna sa nu reușea să să întocmească retroactiv documentele de achiziție aferente plăților făcute fără drept către firmele cu privire la care fostul manager avea interes.
Din cauza volumului uriaș de activitate, femeia nu reușea să țină pasul cu ”afacerile judiciare” ale șefului ei.
”Mă, tu ai văzut că ne-au dat la procuratură?”, tuna și fulgera Secureanu, în timp ce femeia îi explica: ”Am văzut, dar nu am… să fac ceva cap-coadă, pentru că şi ăştia cer – n-au aia, n-au aia, n-au aia. Sunt pe…”.
”Îţi explic încă o dată. … . Că, dacă vine procuratura mâine, suntem toţi legaţi! Că n-ai timp, în…[expresie obscenă]…!”, țipa managerul de la Malaxa.
”…Sunt singură…”, îi repeta neputincioasă subalterana, moment în care Secureanu a izbucnit: ”Băăăă, nu fii impertinentă, idioato, că ne…!”.
Femeia se scuza fără efect: ”Nu sunt impertinentă şi nici idioată, dar nu pot mai mult. Deci, nu pot mai mult” iar Secureanu țipa în continuare ”Apucă-te de altceva, …[expresie obscenă]…, că nu pot să las curu’ pe pututul sau nepututul tău! Bă, tu gândeşti când vorbeşti, …[expresie obscenă]…!….Înseamnă că te doare-n …[cuvânt obscen]…!”.
Discuția escaladează, iar Secureanu trece la amenințări. Managerul își amenința subalterna că fiul va rămâne pe drumuri în cazul în care procurorii îl arestează.
”Băi, explică-i idioatei, asta, că asta nu pricepe nimic, că e groasă! Băi, idioato! Toate spitalele sunt date la procuratură. Ţi-am arătat, idioato!”, urla indiscret Secureanu care mai spunea că ”….dacă vin ăștia acum, ne ducem la pârnaie, …[expresie obscenă]…! Şi tu şi eu şi toţi. Şi rămâne fii-tu pe drumuri, idioato! Poate asta-ţi… te doare-n …[cuvânt obscen]… de fii-tu…”.
Femeia se străduia să îi spună managerului că muncește cât poate, că nu o ajută nimeni și că restul colegilor ei nu rămân peste program moment în care Secureanu a explodat: ”Băi, în locul tău, nu plecam, bă, o săptămână, …[înjură]…! Aici dormeam! Idioato!”.
”Idioato, la câţi ai zis să stea să doarmă cu tine? … Ai venit să-mi spui, netrebnico?”, insista pe ton ridicat managerul, speriat de posibila descindere a anchetatorilor, după izbucnirea în mass-media a scandalului de la spitalul pe care îl conducea.