Atac PNL la Dragnea: Liberalii vor interzicerea candidaturii persoanelor condamnate la alegerile prezidențiale și parlamentare

vocea.biz / 16.05.2017
Atac PNL la Dragnea: Liberalii vor interzicerea candidaturii persoanelor condamnate la alegerile prezidențiale și parlamentare

Liberalii vor să interzică, prin două proiecte de lege, candidatura persoanelor condamnate penal, definitiv, la alegerile prezidențiale și parlamentare, după principiul Legii de organizare și funcționare a Guvernului care blochează accesul acestora la o funcție de ministru sau premier. Propunerile legislative inițiate de senatorul Alina Gorghiu au fost depuse marți la Parlament.

”În virtutea jurisprudenței Curții Constituționale cu privire la integritatea funcției publice, am înregistrat astăzi două inițiative legislative pentru reglementarea condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească posibilii candidați la alegerile prezidențiale și parlamentare. Inițiativele au rolul de a menține, respectiv de a spori, rigorile de integritate de care trebuie să se bucure aceste demnități alese, implicit încrederea în instituții publice esențiale în statul român”, se arată într-o declarație de presă remisă Vocea.biz.

Cele două proiecte modifică legea de alegere a Camerei Deputaților și Senatului, dar și legea alegerii președintelui prin introducerea interdicției de depunere a candidaturii de către persoanele care au condamnări penale definitive. Inițiativele îl vizează pe președintele PSD, Liviu Dragnea, care a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare în Dosarul Referendumului și este trimis în judecată într-un alt dosar pentru complicitate la abuz în serviciu.

Demersul liberalilor survine deciziei Curcții Constituționale a României de a respinge contestația Avocatului Poporului referitoare la neconstituționalitatea articolului din Legea Guvernului care le interzice celor condamnați să facă parte din Exectuiv. Avocatul Poporului a contestat legea la începutul lunii ianuarie, în pline discuții despre formarea guvernului, având ca miză posibilitatea ca Liviu Dragnea să devină premier. După patru luni de amânări, judecătorii CCR au ajuns la concluzia că sesizarea Avocatului este inadmisibilă, fără a se pronunța pe fondul contestației.

Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, spune a atunci că decizia CCR este în acord cu alte hotărâri ale judecătorilor și că interdicția ar trebui extinsă la Parlament și alte funcții de demnitate publică.

În contextul dezbaterilor de la CCR, Dragnea a spus că nu mai este interesat de funcția de premier. În schimb, voci din partid au început să avanseze candidatura sa pentru președinție, una dintre acestea fiind ministrul Muncii Lia Olguța Vasilescu.

În PSD a mai fost vehiculat numele primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, drept candidat al partidului pentru alegerile prezidențiale care vor avea loc în 2019. Social-democrații nu au mai reușit să câștige președinția de la victoria lui Ion Iliescu din 2000, deși au pornit cu mari șanse (Adrian Năstase în 2004), Mircea Geoană (2009) și Victor Ponta (2014).

Citește și...