Simona Halep o va întâlni pe Laura Siegemund în turul al doilea la turneul de la Roma. Când se va disputa meciul

vocea.biz / 16.05.2017
Simona Halep o va întâlni pe Laura Siegemund în turul al doilea la turneul de la Roma. Când se va disputa meciul

Jucătoarea română de tenis Simona Halep (25 de ani, 4 WTA) o va întâlni pe Laura Siegemund (Germania, 32 WTA) în turul secund al turneului de categorie Premier Five de la Roma (Italia), dotat cu premii în valoare totală de 2.775.745 de dolari, transmite Mediafax. 

Siegemund a învins-o, luni, cu 6-2, 6-4, într-o oră şi 31 de minute, pe Naomi Osaka (Japonia, 49 WTA), în runda inaugurală a turneului italian. Halep a avut primul tur liber, după ce a câştigat turneul de la Madrid, pentru al doilea an consecutiv. Va fi a doua întâlnire dintre cele două sportive în mai puţin de trei săptămâni. Pe 29 aprilie, Simona a fost învinsă, scor 4-6, 5-7, de Laura Siegemund, în semifinalele turneului de la Stuttgart.

Anul trecut, în optimile turneului de la Stuttgart, jucătoarea germană a câştigat, scor 6-1, 6-2, prima întâlnire directă cu Simona Halep.

Meciul dintre cele două, din cadrul turneului de la Roma, se va disputa, miercuri, în jurul orei 12:00. Internazionali BNL d’Italia se disputa în perioada 15-21 mai 2017, la Foro Italico.

 

Tags:
Citește și...