Gică Hagi este cu Viitorul pe primul loc și îl mai desparte un singur meci pentru a câștiga titlul de campion în Liga 1. Performanța lui Hagi este remarcabilă, în condițiile în care Viitorul a investit doar 30.000 de euro în acest sezon în transferul de jucători, spre deosebire de FCSB, care a cheltuit 8 milioane de euro.
Fostul căpitan al Naționalei, Gică Popescu, a dezvăluit însă că Hagi este cel mai prost plătit antrenor din Liga 1. ”Regele” câștigă doar 500 de euro pe lună, bani pe care încă nu i-a ridicat de la caseria clubului în acest an.
Asta, spre deosebire de antrenorul celor de la FCSB, care câștigă de 60 de ori mai mult. Gigi Becali îl plătește pe Laurențiu Reghecampf cu 30.000 de euro pe lună. Șumudică și Contra câștigă și ei la Astra, respectiv Dinamo, într-o singură zi aproape cât o face antrenorul Hagi într-o lună.
Gică Popescu a recunoscut însă într-o declarație dată ProSport că Hagi se află într-o situaţie inedită din acest punct de vedere, în condiţiile în care este şi patronul echipei.
“Ar fi însemnat să mute banii dintr-un buzunar în altul”, spune Gică Popescu.