Nu puţini sunt cei care obişnuiesc să folosească binecunoscutele beţişoare cu vârful din bumbac pentru a-şi curăţa urechile, însă prin practicarea acestui obicei riscă să îşi facă mai mult rău decât bine. Asta deoarece urechile au propriul regim de curăţare, iar folosirea necorespunzătoare a acestor obiecte de igienă poate duce chiar şi la grave probleme de sănătate precum pierderea auzului.
Autorii unui nou, studiu publicat recent în Jurnalul de Pediatrie, conduşi de oamenii de ştiinţă de la Nationwide Children’s Hospital, au avertizat că folosirea beţişoarelor de urechi poate fi extrem de periculoasă, mai ales atunci când ajung pe mâna celor mici, arată fox8.com.
Anual, peste 12.500 de copii și adolescenți cu vârste sub 18 ani din Statele Unite au ajuns pe mâna medicilor din cauza rănilor cauzate de bețișoarele de urechi, conform cercetării citate.
“Asta nu este ca şi cum ţi-ai splăla dinţii în fiecare zi. Copiii şi adulţii nu au nevoie să îşi cureţe de ceară canalele auditive ca parte a activităţilor zilnice de igienă, a declarat Dr. Kris Jatana de la Universitatea de Stat din Ohio, autorul principal al studiului.
În întreaga lume există concepţia greşită potrivit căreia atât adulţii cât şi copiii trebuie să îşi cureţe urechile cu beţişoare, însă de când au fost create, în anii ’20, au existat dovezi care au demonstrat că utilizarea lor implică riscuri pentru sănătate.
Problema beţişoarelor de urechi este dată de faptul că, atunci când sunt folosite, nu fac altceva decât să împingă cerumenul (cunoscut sub numele de ceară sau clei) mai profund în canalul auditiv, spre timpan. Pe lângă faptul că pot apărea diverse răni care se pot infecta, timpanul se poate bloca şi astfel pot apărea şi alte probleme serioase la nivelul urechii interne.
Specialiştii susţin că, în mod normal, pentru a-ţi curăţa corect urechile nu ai nevoie decât de o bucată umedă de bumbac cu care să îţi cureţi partea vizibilă a acesteia, însă nu insista să ajungi mai adânc decât zona pe care o poţi atinge folosind degetul. Pentru o igienă corectă, poţi folosi, spre exemplu, colţul unui prosop. La fel de mare grijă trebuie să ai şi atunci când cureţi urechile copiilor. În acest caz, trebuie să îndepărtezi doar ceara care se vede şi să nu insişti să ajungi în zonele care duc spre urechea internă.
Dacă ceara în exces devine o problemă frecventă, sfatul experţilor este să te prezinţi la un specialist ORL. Medicul îţi va examina urechile cu ajutorul unui otoscop, va evalua situaţia şi va determina care este cel mai bun mod de acţiune, însă, de cele mai multe ori, specialistul va îndepărta cu uşurinţă cerumenul din urechi. Procesul este nedureros şi extrem de eficient.