Procurorul General al SUA, Jeff Sessions, şi Procurorul General adjunct Rod Rosenstein intervievează miercuri candidaţi pentru a prelua interimar conducerea FBI, după ce James Comey a fost concediat, relatează ABC News citat de news.ro.
Miercuri vor fi intervievaţi patru candidaţi, aleşi din înalţi oficiali din FBI şi Departamentul de Justiţie, precum şi dintre directorii birourilor FBI din ţară, a declarat o sursă apropiată discuţiilor.
Este vorba despre despre directorul executiv adjunct al FBI, Paul Abbate, care conduce divizia pentru combaterea infracţionalităţii informatice, directorul Serviciului Naţional de Contrainformaţii William Evanina, agentul special Adam Lee, care conduce biroul FBI din Richmond şi agentul special Michael Anderson, care conduce biroul din Chicago.
Potrivit aşteptărilor, noul director FBI va fi anunţat în următoarele 24, până la 48 de ore.
„Preşedintele este în proces de evaluare a persoanelor care vor putea ocupa funcţia, conduce FBI şi recâştiga încrederea în rândul poporului american”, a spus vicepreşedintele Mike Pence în Congres.
Pe lângă un comunicat prin care anunţa demiterea, Casa Albă a publicat marţi o scrisoare pe care Trump i-a scris-o lui Comey, în care îl informa că îl concediază la recomandarea Procurorului General şi Procurorului General adjunct, „cu efect imediat”.
“Deşi apreciez mult faptul că m-aţi informat, în trei ocazii separate, că nu sunt anchetat, aprob aprecierea Departamentului de Justiţie că nu puteţi conduce eficient Biroul”, a scris Trump.
„Este esenţial să găsim o nouă conducere pentru FBI care să reconstruiască încrederea publică în misiunea sa vitală de aplicare a legii”, a adăugat el.