Gabriela Firea a cerut ca administrarea Şoselei de Centură să treacă la Primăria Capitalei

vocea.biz / 09.05.2017
Gabriela Firea a cerut ca administrarea Şoselei de Centură să treacă la Primăria Capitalei

Primăria Capitalei anunţă că primarul a cerut public Guvernului, marţi, în cadrul unui eveniment, trecerea Şoselei de Centură în administrarea primăriei, precizând că răspunsul neoficial al executivului ar fi fost că s-ar putea pierde fonduri europene.

“Vin cu o solicitare cordială, colegială, către Guvernul României, de a înţelege necesitatea că Centura Capitalei trebuie să fie administrată de Primăria Capitalei, aşa cum se întâmplă în cazul tuturor drumurilor importante din jurul marilor capitale europene. În acest sens, am transmis o solicitare oficială către Guvern, pentru a analiza cu celeritate acest transfer şi am cunoştinţă că se analizează acest lucru”, a declarat Gabriela Firea la Forumul “Fonduri Europene. 2017 – un nou început”, potrivit Mediafax.

“Un răspuns preliminar şi neoficial din partea Guvernului a fost că, în urma acestui transfer, s-ar putea pierde fondurile europene, însă Primarul General a precizat că aceste fonduri sunt alocate pentru obiectul de investiţii, nu pentru instituţie”, transmite Primăria Capitalei printr-un comunicat de presă.

În replică, Gabriela Firea susţine că Primăria Capitalei poate atrage fondurile europene necesare.

“Primăria Capitalei are, în premieră, un departament care se ocupă de atragerea de fonduri europene şi de monitorizarea acestora. Suntem pregătiţi pentru procesul de transferare a Centurii Capitalei de la Ministerul Transporturilor la Primăria Generală, de la Guvern către Municipalitate, astfel încât solicit sprijinul doamnei Comisar european Corina Creţu şi al doamnei ministru al Fondurilor Europene, Rovana Plumb, pentru finalizarea acestui demers. Dacă nu primim în administrare Centura Capitalei, inclusiv Planul de Mobilitate Urbană Durabilă va avea de suferit şi va trebui regândit, ceea ce nu este de dorit, deoarece specialişti în mobilitate, în atragerea de fonduri europene şi reprezenţanti ai unor instituţii de prestigiu au muncit ani de zile la acest document strategic, important pentru dezvoltarea regiunii Bucureşti- Ilfov”, a spus Firea.

 

Citește și...