Donald Trump l-a sunat luni pe preşedintele-ales Emmanuel Macron pentru a-l felicita în urma victoriei înregistrată în alegerile prezidenţiale din Franţa, potrivit purtătorului de cuvânt de la Casa Albă, transmite Reuters potrivit news.ro.
Sean Spicer nu a dat mai multe detalii despre convorbirea dintre Macron şi Trump.
Cei doi lideri ar urma să se întâlnească pe 25 mai la summitul NATO de la Bruxelles, cu ocazia primei vizite făcută de preşedintele american peste ocean după învestirea la Casa Albă.
Imediat după anunţarea rezultatelor parţiale, Donald Trump l-a felicitat pe candidatul de centru-stânga printr-un mesaj postat pe Twitter.
“Felicitări lui Emmanuel Macron pentru victoria sa mare de astăzi (duminică – n.r.), ca viitor preşedinte al Franţei. Sunt nerăbdător să colaborez cu el”, a scris liderul de la Casa Albă.
Emmanuel Macron a câştigat cu 66,10% din voturi alegerile prezidenţiale în faţa contracandidatei de extremă-dreapta Marine Le Pen.