Senatorul PMP Traian Băsescu a criticat, luni, de la tribuna Senatului, proiectul Legii graţierii aşa cum a fost adoptat el de comisia juridică, spunând că scoate din închisori hoţii din curţi şi din autobuze, dar lasă încarceraţi medicii şi profesorii, categorii recuperabile pentru societate notează news.ro.
”Vă spun sincer că această lege nu are ce căuta nici măcar la comisie. Ea trebuie retrasă de Guvern. Este atât de prost făcută, încât obiectivul pe care îl realizează este să elibereze – estimez eu în forma în care este acum – hoţi din domicilii, din curţi, din autobuze, din societăţi comerciale, iar, pe de altă parte, să ţină în continuare încarceraţi medici şi profesori. Nu mă refer la politicieni, pentru ei e Legea 78, care le dă un regim special, dar cred că, conceptual, proiectul de lege este greşit. Ar fi o bună idee pentru Guvern dacă ar retrage legea sau noi am respinge această lege. Acea categorie pe care vrea să o graţieze se va întoarce tot acolo în maxim şase luni, în schimb oameni care sunt recuperabili pentru societate rămân în penitenciare”, a declarat Traian Băsescu.
Senatorul PMP a fost autorul celor mai controversate amendamente aduse Legii graţierii, printre care eliberarea din închisori a condamnaţilor pentru fapte de corupţie, pentru abuz în serviciu şi conflict de interese, precum şi a femeilor condamnate pentru corupţie la zece ani de închisoare.
Plenul Senatului a decis luni, cu majoritate de voturi, retrimiterea la Comisia juridică a proiectului legii graţierii pentru ca acesta să fie adoptat în forma trimisă Parlamentului de Guvern pe 31 ianuarie. În favoarea retrimiterii legii la comisie au votat senatorii PSD şi ALDE (61 de voturi), iar împotrivă cei de la PNL şi USR (41 de voturi), aceştia din urmă cerând dezbaterea şi respingerea legii graţierii.
Propunerea de retrimitere la Comisia juridică a fost făcută în plen de grupul ALDE.
Comisia juridică are termen o săptămână.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat luni, la finalul şedinţei Biroului Permanent, că va solicita plenului retrimiterea la comisie a proiectului legii graţierii pentru a fi adoptat în forma propusă de Guvern, menţionând că acesta este punctul de vedere al coaliţiei de guvernare.
”Punctul de vedere pe care l-am exprimat, al coaliţiei PSD-ALDE, este că vom cere în plen retrimiterea proiectului la comisie, pentru ca proiectul să fie adoptat în forma avansată de Guvern. E forma pe care o susţinem şi dorim ca, din această perspectivă, lucrurile să fie extrem de clare, mai ales după turbulenţele care au avut loc săptămâna trecută”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.