Gigantul american Apple ar putea achiziționa producătorul de mașini electrice Tesla, serviciul online de filme Netflix sau conglomeratul media Walt Disney, potrivit unei note transmise de Citigroup, transmite Reuters.
Apple are 256 de miliarde de dolari în conturi, iar propunerile fiscale ale președintelui Donald Trump de reducere a impozitului pe profit de la 35% la 10% ar face ca Apple să își repatrieze banii ținuți în străinătate.
Mai departe, acest lucru ar face ca Apple să rămână cu 220 de miliarde de dolari pentru achiziții său răscumpărări ale propriilor acțiuni, conform analistului Jim Suva de la Citigroup.
Alte potențiale achiziții pentru Apple ar fi serviciul de streaming Hulu, un rival mai mic al Netflix, și producătorii de jocuri Activision Blizzard, Electronic Arts și Take Two Interactive.
Analistul a precizat că potențialele ținte de achiziție au fost clasificate după cinci criterii: potrivirea strategică cu Apple, o amprentă globală cât mai mare, prețul tranzacției, activele non-strategice la care Apple trebuie să renunțe și impactul asupra prețului acțiunilor pentru compania americană.
Din cauza presiunii acționarilor, Apple a anunțat recent creșterea programului de răscumpărări de acțiuni de la 35 la 50 de miliarde de dolari și și-a majorat dividendele plătite cu 10,5%.
Tesla ar fi o achiziție strategică pentru Apple deoarece gigantul american a demarat un program de cercetare a mașinilor autonome în California. Iar Tesla este ”vârful de lance” al producătorilor auto în domeniul mașinilor electrice și a sistemelor automate de propulsie. Tesla a depășit recent Ford și General Motors la capitalizare, ajungând cel mai mare producător american în funcție de capitalizare, deși nu a avut niciodată profit. Tesla are acum o capitalizare de 47,3 miliarde de dolari.
În privința Netflix, interesul Apple ar putea fi generat de necesitatea diversificării veniturilor. Serviciile online ale Apple au ajuns a doua sursă de venituri pentru companie, producând mai mulți bani decât vânzarea de calculatoare Mac sau de tablete iPad. Însă iPhone reprezintă circa 60% din totalul vânzărilor, Apple fiind dependentă de succesul acestuia. Iar vânzările iPhone au început să scârțâie, în special în China, iar acțiunile Apple au scăzut recent din această cauză. Netflix are acum o capitalizare de 68 de miliarde de dolari.
Și o posibilă preluare a Hulu ar veni pe același calapod, însă acționarii Hulu sunt marile grupuri media Comcast (30%), Disney (30%), Fox (30%) și Time Warner (10%).
Achiziția Disney ar fi din cauze similare, dar ar aduce în curtea Apple atât televiziuni ca ABC și ESPN, dar și drepturile pentru seria de filme Star Wars sau supereroii Marvel (Iron Man, Hulk, Captain America, Thor etc) și parcurile tematice Disneyland. Disney este cel mai mare conglomerat media din lume și are o capitalizare de 175 de miliarde de dolari.
Anterior, Apple a mai avut discuții pentru o posibilă achiziție a Time Warner, principala rivală a Walt Disney. Time Warner deține CNN, Cartoon Network, TBS sau TNT, dar canalul de cablu HBO, drepturile pentru serialul-fenomen ”Urzeala Tronurilor” și supereroii DC Comics (Superman, Batman, Flash, Wonder Woman). Dar Time Warner este pe cale să fie achiziționată de către operatorul telecom AT&T pentru 85 de miliarde de dolari.
Presa a scris anterior că Apple vrea să producă o serie de documentare și show-uri pe care să le distribuie prin iTunes. De asemenea, Apple ar fi dorit să producă un televizor inteligent, dar nu a reușit din cauză că nu a obținut drepturile de transmisie.
Apple și Walt Disney au și altceva în comun, respectiv faptul că cel mai mare acționar al său este văduva lui Steve Jobs, Laurene Powell-Jobs. Acest lucru vine din cauză că cea mai mare parte a averii lui Steve Jobs nu era constituită din acțiuni la Apple, ci la Disney. Mai exact, Jobs și-a vândut acțiunile la Apple în anii ’80, după ce a fost dat afară de la companie pe care o cofondase. Ulterior, a achiziționat divizia de animație a Lucasfilm de la regizorul George Lucas. Aceasta se chema Pixar și a avut mai multe succese comerciale până în 2006, când Walt Disney a cumpărat Pixar pentru 7,4 miliarde de dolari. Jobs a devenit atunci cel mai mare acționar al Disney cu 7,8% din acțiuni.
Presa a scris la începutul acestui an că Walt Disney ar putea încerca achiziția Netflix pentru intra puternic pe online.
În schimb, o posibilă preluare a producătorilor de jocuri Activision Blizzard sau Electronic Arts ar face Apple în mod instant unul dintre cei mai mari producători de jocuri de pe planetă.
Activision Blizzard produce popularele jocuri StarCraft, WarCraft, World of Warcraft, Diablo, seria Call of Duty, Guitar Hero sau Candy Crush Saga.
Electronic Arts este celebră pentru jocurile sportive din seria FIFA sau NHL, dar și francizele Need for Speed, Battlefield, Medal of Honor, Crysis sau jocurile bazate pe Star Wars.
În fine, Take Two Interactive produce jocurile din seriile GTA, Mafia, Max Payne, Civilization, WWE, Bioshock sau Borderlands.