Considerat cândva Versailles-ul Transilvaniei, Castelul Banffy de la Bonțida este “animat” în fiecare an de prezența a zeci de mii de artiști, cineaști, participanți la TIFF sau la festivalul Electric Castle. Dacă inițial Castelul Banffy s-a impus prin frumusețea sa, apoi prin istoria presărată de fapte pline de mister, în ultimii ani, acesta găzduiește tot mai multe evenimente, diferite ca tematică. Istoria, arta, misterul, muzica și modernismul reușesc să creeze o lume aparte de fiecare dată când acest edificiu impresionant își deschide porțile.
Castelul Banffy de la Bonțida este cel mai mare ansamblu arhitectonic în stil baroc din Transilvania, care a fost construit în secolul al XV-lea și păstrează povestea celei mai importante familii de nobili din Ardeal: familia Banffy.
Domeniul de la Bonțida a fost donat familiei de către regele Sigismund de Luxemburg în 1387, iar construcția castelului a avut loc în perioada 1437 – 1543. Edificiul a purtat marca stilului renascentist. Prima atestare a castelului, un raport militar, datează de mult mai târziu, din anul 1680.
Dionisie Banffy al II-lea a reconstruit castelul, începând din 1745, în stil baroc austriac, după ce tatăl său, Dionisie Banffy (1638-1674), comite de Dăbâca și Cluj și consilier al principelui Transilvaniei Mihai Apafi I, a devenit moştenitor al domeniului.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial castelul a fost transformat în spital militar, iar trupele germane i-au evacuat pe proprietari. Înainte de a se retrage, trupele au incendiat castelul și l-au jefuit. Muzeul de Istorie din Cluj-Napoca a reuşit să salveze o parte dintre statuile din parcul baroc, pe care le păstrează şi astăzi.
Apoi, în anii 1950 a fost instalată aici Cooperativa Agricolă de Producție Bonțida. Treptat, castelul a început să se degradeze, nemaifiind întreținut, iar unii dintre săteni au început să îi folosească în construcțiile din propriile gospodării cărămizile.
Castelul a fost utilizat ca decor pentru filmările la “Pădurea spânzuraţilor”. Însă acest lucru a dus la incendierea uneia dintre clădiri, iar distrugerile provocate edificiului au fost masive.
În anul 1990, castelul a fost declarat monument istoric, iar în 1999, autorităţile au decis restaurarea sa. A fost semnat un acord între Ministerul Culturii și Cultelor din România, “Institute of Historic Building Conservation” din Marea Britanie și Oficiul pentru Protecția Patrimoniului Cultural din Ungaria. Lucrările de restaurare s-au făcut sub înaltul patronaj al Prințului Charles de Wales, care a vizitat în mai multe rânduri șantierul și au fost premiate cu premiul “Europa Nostra” de către Uniunea Europeană.
În lunile septembrie – octombrie ale anului 2000, s-au efectuat cercetări arheologice la Castelul Banffy din Bonţida.
În 2007, Principesa Margareta a României și-a asumat rolul de Patron Spiritual al Centrului de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului construit la Bonțida.
Istoria castelului denumit “Versailles-ul Transilvaniei” este învăluită în mister, acesta fiind considerat cel mai bântuit loc din România. Se spune că noaptea cei care sunt în preajma clădirii pot vedea ceva nedeslușit la ferestre. Niciodată însă nu s-a aflat despre ce ar fi vorba. Ba mai mult, paznicul castelului a precizat, la un moment dat, că becurile nu rezistă mai mult de câteva ore și se aude un sunet de tablă acolo unde aceasta nu există, se ia curentul și lumina apare în locuri în care nu există curent.
Se spune că, în trecut, o tânără care locuia în castel a avut o relație cu o persoană din exterior. Însă aceasta a fost zărită de una dintre persoanele care lucrau la castel, la grajduri. Tânăra a decis să îl seducă pe acesta pentru a se asigura că nu o va pârî. Însă, în timp ce îl seducea, l-a omorât cu un cuțit. Se spune că fantoma acestui băiat bântuie castelul și în zilele noastre.
O echipă de specialiști în detectarea stafiilor au făcut, în 2001, niște verificări la castel. Aceștia chiar ar fi intrat în legătură cu servitorul ucis.
Castelul Banffy din Bonțida este deja binecunoscuta locație de desfășurare a Festivalului Electric Castle, primul festival din România care a mutat muzica electronică și concertele live pe scenele indoor sau în aer liber ale unui castel.
Încă de la prima ediție, din 2013, festivalul a fost nominalizat în fiecare an în finala European Festival Awards la categoria “Cel mai bun festival de mărime medie”, alături de nume cu tradiție în Europa.
Electric Castle este singurul festival din România ce oferă o experiență autentică și completă de festival datortită artiștilor importanți ce alcătuiesc lineup-ul, a zonei largi de camping și a activităților diverse din timpul zilei.
În acest an festivalul Electric Castle va avea loc în perioada 12-16 iulie.
În primul weekend al celei de-a 16-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) în 2-11 iunie, programul Week-end la Castel revine la Bonțida cu ateliere creative, jocuri și spectacole pentru cei mici în timpul zilei și evenimente speciale pentru cei mari după lăsarea serii.
Pe 3 și 4 iunie, Castelul Banffy va găzdui proiecția unui film cult care a pus în pericol viețile actorilor și ale echipei, Roar (1981), și cine-concertul Metropolis (1927), o capodoperă a filmului mut, de la a cărei lansare se împlinesc 90 de ani, acompaniată live de orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania din Cluj-Napoca.
Sâmbătă, pe 3 iunie, de la 21.45, spectatorii vor urmări pe ecran mare Roar, primul și ultimul film regizat de Noel Marshall, producătorul executiv al horror-ului Exorcistul (1973). Producția „celui mai periculos film făcut vreodată” a durat nu mai puțin de 11 ani, iar proiectul aproape i-a ucis pe regizor și pe întreaga lui familie. Se spune că niciunul din cele peste 150 de animale nu a suferit în tot acest proces, însă peste 70 dintre membrii echipei și actori, da. Imaginile din film surprind atacuri reale, care au cauzat leziuni pentru care au fost necesare multe intervenții chirurgicale.
Unul dintre evenimentele de neratat ale ediției va fi cine-concertul Metropolis, capodopera lui Fritz Lang din 1927, cu acompaniamentul live al orchestrei Filarmonicii de Stat Transilvania din Cluj-Napoca, pe muzica originală compusă de Gottfried Huppertz, sub bagheta dirijorului german Stefan Geiger. Duminică, 4 iunie, de la ora 21:45, în decorul fantastic al Castelului Banffy, distopia futuristă creată de regizorul expresionist Fritz Lang va căpăta noi valențe prin interpretarea grandioasă a orchestrei clujene.
Castelul Banffy este un monument istoric de categoria A, cea mai mare reședință nobiliară din Transilvania, un ansamblu de clădiri cu funcțiuni diferite :clădirea principală, clădirea bucătăriei, aripa Miklos, curtea de onoare, fostele grajduri, folosite inadecvat în perioada comunistă. Fiind un spațiu istoric inspirant, poate găzdui evenimente variate pentru publicul larg.
Fundația Transilvania Trust, în administrația căruia se află castelul începând cu lansarea unui proiect de restaurare, a dat startul organizării diferitelor evenimente culturale, precum Zilele Castelului, Ziua Patrimoniului pentru Copii, Ziua Porților Deschise, programe educaționale de restaurare și altele. Scopul acestor inițiative vizează folosirea spațiilor deja restaurate sau încă în stare de ruină pentru atragerea publicului și recunoașterea importanței valorii unui monument istoric.
“Atuurile ansamblului de clădiri sunt, pe de-o parte, istoria castelului, considerat la începutul secolului XX
Fundația Transylvania Trust organizează, în lunile mai, octombrie și noiembrie, Ziua Patrimoniului pentru Copii, eveniment dedicat elevilor din județul Cluj. Copiii din clasele invitate participă la o zi de activități extracuriculare, interactive cu ajutorul cărora descoperă istoria castelului și a familiei Banffy, valorile arhitecturale și estetice ale ansamblului de clădiri și învață dansuri istorice.
Este cunoscută seria taberelor de restaurare, cu o tabără organizată în perioada 30 iulie – 13 august cu scopul de a păstra meseriile tradiționale de construcție, ca și zidărie – reconstrucție de bolți, repararea zidurilor, tehnici de pictură murală, tâmplărie tradițională și restaurare de mobilier vechi, respectiv pietrărie. Accentuând importanta educației practice, cei interesați participă activ la reabilitarea aripii aflată în ruină a clădirii, la reconstrucția unei bolți în clădirea principală sau la restaurarea pieselor de mobilier vechi.
Castelul găzduiește, în perioada 21 august – 3 septembrie, respectiv 11 – 24 septembrie, un eveniment dedicat artiştilor, meşterilor și tuturor celor interesați de creația artistică sau artizanală. Participarea în ambele tabere este gratuită.
“Atelierele Banffy oferă stagii de practică pentru studenți arheologi și de istoria artei între 14-20 august şi 25 septembrie – 1 octombrie. Anul trecut, tabăra de restaurare a cuprins ateliere de arheologie şi de istoria artei, iar rezultatele au fost interesante. Pornind de la acest succes, organizăm aceste ateliere, deoarece arheologia monumentelor istorice este o direcție nouă, iar cercetarea în paralel aduce informații noi, care pot fi verificate reciproc în cadrul celor două ateliere”, declară reprezentanții Fundației Transylvania Trust.
Tot în cadrul acestei activități va fi organizat și un atelier de traducere pentru studenți în perioada 11-16 septembrie, dedicat operei literare a ultimului locuitor al castelului, contele Miklos Banffy.
Familia Banffy chiar va participa la unul dintre evenimentele culturale, intitulat Castellarte, în 23-24 septembrie, alături de reprezentanții mai multor centre culturale europene, artiști și meșteri participanți la tabere. Tot atunci va avea loc un târg de arte şi meserii.
Fundația Transilvania Trust împreună cu Universitatea Babeş–Bolyai este coorganizatoarea programului de formare profesională în domeniul reabilitării monumentelor istorice, între 1 mai şi 15 noiembrie, respectiv a seriei de Cursuri Deschise.
Indiferent de sezon, Castelul Banffy de la Bonțida reprezintă unul dintre obiectivele din Transilvania care merită vizitate.
“Promovarea turistică a sitului este o preocupare continuă a Fundației, astfel atragem atenția celor interesați că monumentul istoric, Castelul Banffy de la Bonţida, poate fi vizitat și în afara evenimentelor organizate de noi, fiind deschis zilnic pe toată perioada anului”, mai informează reprezentanții Fundației Transylvania Trust.
Castelul Banffy este, așadar, un obiectiv care poate fi vizitat, atât în cadrul unor evenimente care au loc la Bonțida, cât și în afara lor. Doritorii pot solicita vizite ghidate pentru a afla detalii despre această atracție turistică. Cafeneaua culturală, noul spațiu de joacă, lacul sunt alte câteva motive pentru a include “Versailles-ul Transilvaniei” în destinațiile de vacanță ale românilor.