Cum a ajuns Inspectoratul Școlar București să îi ia apărarea Gabrielei Firea în cazul profesoarei Tunegaru: „Presa ne-a băgat în aceeași oală”

Ioana Nicolescu / 05.05.2017
Cum a ajuns Inspectoratul Școlar București să îi ia apărarea Gabrielei Firea în cazul profesoarei Tunegaru: „Presa ne-a băgat în aceeași oală”

Declarațiile profesoarei Cristina Tunegaru de la Școala Gimnazială 95 din Capitală și „speculațiile presei” în urma acestora au „prejudiciat” instituțiile statului, și anume – Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) și Primăria Capitalei (PMB), au explicat pentru Vocea.biz reprezentanții ISMB. Ei au spus mai departe că motivul pentru care numele Gabrielei Firea apare în comunicatul ISMB, instituție subordonată Ministerului Educației, este fiindcă presa i-a introdus în „aceeași oală”, „speculând” că profesoara ar fi fost dată afară fiindcă a contrazis-o pe Firea pe Facebook mai demult.

Noul purtător de cuvânt al ISMB, Ștefania Manea, a spus că Tunegaru a fost eliberată din funcția de profesor suplinitor de Limba Română la Școala Gimnazială 95 după ce un alt profesor titular care „a intrat în restrângere de activitate” a solicitat ore care să-i completeze norma la școala la care preda Tunegaru. Posibilitatea de a fi eliberat din funcție pe neașteptate în mijlocul anului școlar este un risc pe care și-l asumă orice suplinitor, motiv pentru care din punct de vedere legal, nimeni nu a prejudiciat-o pe Tunegaru, a mai explicat Manea.

Cristina Tunegaru a trecut examenul de Titularizare în 2016 cu nota 9,65 la scris și 9,67 la inspecția de la clasă, cu toate acestea, nu s-a găsit un post de titular disponibil la începului anului școlar, a spus Manea.

Tunegaru a anunțat joi pe Facebook că a fost dată afară din școală fără ca nimeni să facă o inspecție, să o vadă la ore, să întrebe elevii și părinții de activitatea ei sau să o anunțe măcar.

„Nu m-au inspectat, n-a venit nimeni să mă vadă la ore, să se intereseze de progresele elevilor mei, dar mă dau afară! Fără să întrebe părinții sau elevii, fără să mă anunțe măcar, un funcționar al inspectoratului a alocat din pix orele mele altui profesor. Și m-am trezit scoasă din școală. Da, pot să facă asta în sistemul public în anul 2017. Nu mă interesează locul de muncă în sine; ca profesor cu nota 9.67 la titularizare (a treia pe București anul trecut) pot să găsesc oriunde un loc într-o școală publică sau privată. Dar eu am lucrat alături de elevii mei atât de frumos, am investit emoțional, am luptat și am muncit pentru progrese uimitoare, neașteptate care au surprins școala întreagă. Nu îi pot lăsa să regreseze, să piardă totul. E o responsabilitate pe care vreau să o duc până la capăt. Și totuși, nimic din toate astea nu are vreo relevanță pentru inspectorat. Interesul elevilor e călcat în picioare. Nu vor decât să scape de mine, profesorul care vrea să schimbe sistemul de la bază”, a postat Tunegaru pe Facebook.

ISMB a transmis, la scurt timp după eliberarea sa din funcție, un comunicat de presă în care a spus că declarațiile lui Tunegaru sunt fără bază legală și aduc prejudicii de imagine Gabrielei Firea și Inspectoratului Școlar.

„Considerăm că declarațiile doamnei profesor Cristina Tunegaru nu corespund adevărului, sunt fără bază legală și aduc prejudicii de imagine Doamnei Gabriela Firea, Primarul General al Capitalei și Inspectoratului școlar al Municipiului București”, se arată în comunicat.

Întrebată de ce ISMB, ca instituție publică subordonată Ministerului Educației, îi ia apărarea public primarului Capitalei, Gabriela Firea, Manea a spus că este vina presei care „a pus în aceeași oală” Primăria cu ISMB-ul, speculând că Inspectoratul a dat-o afară pe profesoară fiindcă a contrazis-o pe Firea pe Facebook.

„Pornind de la afirmațiile făcute de doamna profesor care a spus că un funcționar public din inspectorat și-a permis să o dea afară din pix, că nu a fost anunțată că va fi eliberată din funcție, lucrurile acestea sunt total neadevărate, nu s-a instituit nimeni deasupra legii, apoi presa a speculat că noi am fi dat-o afară pe ea fiindcă ar fi atacat-o pe Firea. Au fost prejudiciate ambele instituții ale statului, Inspectoratul Școlar și Primăria Capitalei. Presa ne-a introdus în aceeași oală cu Primăria de parcă noi am fi ținut partea Primăriei să o dăm afară”, a motivat Manea.

În ianuarie, când Firea a suspendat cursurile școlare pentru mai multe zile, Tunegaru i-a transmis pe Facebook primarului Capitalei că nu va da curs „dispoziției de a nu pune absențe miercuri, până la ora 9:30, întrucât primarul nu are atribuții de manager al procesului didactic”.

Tunegaru: Acuzația că aș fi afectat imaginea primarului Bucureștiului e halucinantă

Profesoara Tunegaru a reacționat vineri pe Facebook, spunând că acuzația că ar fi afectat imaginea primarului Bucureștiului „e halucinantă”. Ea a explicat mai departe reprezentanților presei care au contactat-o că nu există nicio conexiune și că refuză să-și închipuie că „poate exista o asemenea ticăloșie”.

Mai, jos, mesajul complet al Cristinei Tunegaru:

„Acuzația că aș fi afectat imaginea primarului Bucureștiului e halucinantă. Nicăieri nu am afirmat nimic despre niciun primar, nu văd ce legătură am cu aceste lupte politice. Dimpotrivă, am negat explicit reprezentanților media care m-au contactat că ar exista vreo conexiune, am refuzat să-mi închipui că poate exista o asemenea ticăloșie.

Apoi, că aș fi afectat imaginea inspectoratului prin afirmații mincinoase. Tot ce am spus e factual adevărat și verificabil până la virgulă. Dacă afectează imaginea sistemului nu e responsabilitatea mea, ci a celor care au luat deciziile, care sunt legale; tocmai asta denunț, că se poate lua o asemenea decizie discreționară, că mi se poate nega legal dreptul de a concura cu șanse egale pe un post liber, că vechimea și hârtiile bat competența și interesul superior al copiilor. E inacceptabil ca decizia de angajare a unui profesor să nu țină cont de realitatea din școală și de dorința părinților. Sistemul împarte arbitrar resursa umană în insideri și marginali și ia pe baza acestei distincții decizii care pot afecta viitorul unor copii.

Problema e mult mai amplă decât cazul meu individual, în fiecare an acest sistem atavic de angajare prin „repartiție” exact ca în comunism exclude tineri valoroși care pot reprezenta schimbarea pe care ne-o dorim în educația publică. Pentru că posturile dispar înainte de concursurile care ajung un teatru absurd: sute de profesori se bat pe niciun post, concurează pentru palmares. E o discuție pe care trebuie să o avem calm dincolo de imixiuni politice, chiar cu riscul de a ciufuli orgolii și cariere clădite pe mânuirea expertă a regulamentelor.”

Citește și...