Pentru tot mai mulţi dintre români ideea de a demara o afacere pe cont propriu este tot mai aproape de utopie şi asta din cauza birocraţiei dar şi a costurilor destul de ridicate. Cu toate acestea, cei care se încumetă, pot beneficia de fonduri substanţiale de la stat.
Potrivit statisticilor realizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), în primele două luni ale acestui an numărul societăţilor comerciale înregistrate a scăzut cu 18% faţă de perioada similară a anului trecut, respectiv au fost înfiinţate 17.251 de companii noi.
Din ce în ce mai mulţi români se orientează spre fondurile oferite de Guvern dar şi de Uniunea Europeană pentru a pune pe picioare un business. Pe unele axe de finanţare, aportul de capital al beneficiarului este de 10%, astfel că tot mai mulţi tineri sunt încurajaţi să demareze astfel de afaceri.
„La finele lunii aprilie au fost publicate ghidurile solicitantului pentru două dintre submăsurile PNDR, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Este vorba despre 6.2 şi 6.4 în cadrul cărora firmele din mediul rural pot primi până la 70.000 , respectiv 200.000 de euro pentru demararea sau dezvoltarea afacerilor non-agricole în mediul rural. În data de 3 au fost deschise aceste linii de finaţare şi cererile se pot depune până în ultima zi a lunii iulie”, a declarat Angela Pobozsnyi, consultant Fonduri europene.
“Prin intermediul PNDR 6.2 se acordă finanțare nerambusabilă pentru demararea unor activități non-agricole în spațiul rural, iar ajutorul nerambursabil ajunge la 70.000 de euro, fără contribuție proprie. Prin intermediul PNDR 6.4 se acordă sprijin financiar pentru demararea unor noi activități, dar și dezvoltarea unor activități deja existente în spațiul rural, iar finanțarea nerambursabilă este de cel mult 200.000 de euro, cu o contribuție proprie de cel puțin 10%”, potrivit datelor publicate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
“Se poate solicita finanţare pentru activităţi în domeniul croitoriei textile şi al pielăriei, artizanat, activităţi meşteşugăreşti, firme de IT, servicii destinate populaţiei din mediul rural sau agroturism”, a explicat consultantul.
Potrivit acesteia, printre afacerile cu potenţial mare de dezvoltare se numără parcuruile de rulote şi campingurile care pot fi amenajate cu efort minimal dar care pot fi un real succes, atelierele de reparaţii pentru electrocasnice, firmele de instalaţii şi aer condiţionat sau colectarea deşeurilor nepericuloase.
Şi în cazul afacerilor din agricultură, atât Guvernul României cât şi UE pun la dispoziţia celor care se încuimetă să dezvolte o afacere, fionduri generoase.
Prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014- 2020, există trei variante prin care pot fi accesate fonduri europene neramburasbile, pentru construirea de sere sau de solarii de legume. Este vorba de Submasura (sM) 4.1- „Investiții în exploatații agricole”, Submăsura (sM) 6.1- „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” și Submăsura (sM) 6.3- „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, iar fondurile nu sunt deloc de neglijat şi ajung până la cteva zeci de mii de euro.
“ Se oferă ajutor de minimis pentru cei care îşi deschid o seră de roşii, câte 4.000 de euro timp de trei ani la rând”, a mai arătat consultantul.
Pentru a beneficia însă de aceste fonduri, solicitanţii trebuie să fie la curent cu aceste programe sau să apeleze la un consultant, un specialist în domeniu.
“De cele mai multe ori solicitantul este cel care vine spre noi cu idea de afacere, ne spune ce ar vrea şi cum ar vrea şi atunci noi căutăm axa de finanţare cea mai convenabilă pentru el”, spune Angela Pobozsnyi.
„Este important de menţionat că banii nu se dau înainte aşa cum îşi închipuie mulţi dintre cei care doresc să demareze o astfel de afacere. În funcţie de axa de finanţare şi de program, banii pot ajunge la beneficiar la semnarea contractului de finanţare, uneori pe parcursul derulării acestuia sau chiar la final şţi asta numai pe baza docuemntelor justificative”, a concluzionat consultantul.