Republica Moldova se opune participării trupelor ruse la parada de Ziua Victoriei la Tiraspol

vocea.biz / 05.05.2017
Republica Moldova se opune participării trupelor ruse la parada de Ziua Victoriei la Tiraspol

Chişinăul a îndemnat Moscova joi să se abţină să trimită trupe ruse să ia parte la parada de Ziua Victoriei la Tiraspol, în regiunea Transnistria, evocând angajamentul Rusiei de a rămâne neutră în conflictul îngheţat din regiunea separatistă moldoveană, relatează portalul Sputnik citat de news.ro.

”Partea rusă a fost îndemnată să se abţină de la asemenea acţiuni (participarea la parada de Ziua Victoriei la Tirasopl), citând prevederile acordului moldoveano-rus din 21 iunie 1992, care arată că Grupul operaţional al Forţelor ruse este neutru”, a anunţat joi Ministerul moldovean de Externe într-un comunicat.

Elena Kopnina, însarcinata cu afaceri la Ambasada rusă, a fost convocată la minister joi în perspectiva unor evenimente care ”influenţează relaţiile între Republica Moldova şi Rusia şi soluţionării probmelei transnistrene”.

Chişinăul este îngrijorat de voinţa Moscovei de a lua parte la parada din capitala regiunii separatiste moldovene pe 9 mai, se arată în comunicat.

Transnistria şi-a proclamat independenţa faţă de Chişinău în 1990, însă nu este recunoscută de comunitatea internaţională şi nici de Moscova.

Grupul operaţional al Forţelor ruse a fost staţionat în Transnistria în 1992, după ce Moscova şi Chişinăul au semnat un acord, care a marcat începutul unui armistiţiu în urma unui scurt şi sângeros război.

Începând din 2005, au avut loc negocieri în vederea soluţionării conflictului îngheţat transnistrean în ”formatul 5+2”, între Chişinău şi Tiraspol, mediate de OSCE, Rusia Ucraina şi observate de UE şi Statele, însă fără succes.

Ultima rundă a acestor negocieri a avut loc pe 2 şi 3 iunie 2016 la Berlin.

În 2016, Grupul operaţional rus a participat la parada de la 9 mai de la Tiraspol pentru prima oară.

 

(news.ro)

Citește și...