ONG-urile solicită într-o petiție Ministerului Finanțelor Publice (MFP) să renunțe la ideea de a elimina prevederea conform căreia persoanele fizice pot direcționa 2% din impozitul pe venit către organizațiile non-guvernamentale, afirmând că acești bani reprezintă o sursă vitală de finanțare pentru fundațiile și asociațile din România.
În elaborarea noului Cod Economic, experții MFP au luat în calcul introducerea donațiilor în sistemul de deduceri personale din venitul global al contribuabilului în locul prevederii care permite redirecționarea a 2% din impozit.
”Experţii discută mai multe variante: fie păstrarea sistemului actual de redirecţionare a 2% din impozit, fie introducerea donaţiei în sistemul de deduceri personale din venitul global al contribuabilului. În viitorul sistem, sumele donate ar putea fi deduse integral în limita a 1000 lei/membru al gospodăriei (familiei)”, a precizat Ministerului Finanţelor într-un comunicat.
”Propunerea de Cod Economic publicată în presă include pentru prima oară prevederi pentru deducerea din baza impozabilă a donațiilor și sponsorizărilor acordate entităților non-profit (Art. 118/12/m). Acestea sunt însă comasate cu toate celelalte deduceri posibile și este deci de așteptat ca valoarea lor sa fie în practică extrem de redusă. Este îngrijorător faptul că în proiectul de reglementare dispare prevederea referitoare la direcționarea a maxim 2% din impozitul pe venit al persoanelor fizice. Se propune astfel abrogarea unei prevederi legale care s-a bucurat de o utilizare largă din partea populației, care a fost apreciată și de sectorul ne-guvernamental și instituțiile de cult deopotrivă și care va avea un impact financiar devastator asupra a mii de organizații beneficiari și sute de mii de persoane beneficiare ale serviciilor oferite de aceste organizații”, se arată în petiția lansată de Asociația pentru Relații Comunitare, care solicită negocieri cu părțile afectate înainte de luarea unei decizii definitive.
Potrivit ONG-ului, în ultimul an pentru care există date au fost alocate prin redirecționarea a 2% din impozitul pe venit peste 30 de milioane de Euro din partea populației către ONG-uri.
Potrivit studiului ”România 2017. Sectorul neguvernamental – profil, tendințe, provocări”, lansat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC), în 2015, ultimul an pentru care există date, prin mecanismul redirecționării a 2% din impozitul pe venit, românii acordaseră 143,4 milioane de lei către ONG-uri.
Au ales să redirecționeze 2% din impozitul pe venit către un ONG 1,82 de milioane de cetățeni, care reprezentau 29% din totalul contribuabililor.
Sumele au ajuns către 28.164 de ONG-uri.
Potrivit studiului, la nivelul anului 2015, ultimul pentru care există date în Registrul Național ONG, existatu 70.194 de asociații (inclusiv casele de ajutor reciproc), 16.613 fundații, 1.195 federații și 649 uniuni.
În regiunile București-Ilfov, Nord-Vest și Centru erau concentrate 55% dintre organizațiile neguvernamentale active în România, unde erau realizate 62% dintre veniturile totale acestora și era angajat 54% din întreg personalul.
Dintre toate ONG-urile, 48,2% erau active (raportaseră activitate la ANAF).
Cel mai important domeniu de activitate în care activează organizațiile neguvernamentale din România este cel social/caritabil.
Astfel, 21% dintre organizațiile active în anul 2015 derulează activități din sfera socială sau caritabile, cumulând 23% din veniturile totale ale sectorului, 30% dintre angajați și 24% din totalul activelor imobilizate.
Organizațiile profesionale, deși în număr relativ mai mic, au cumulat în același an 17% din veniturile totale ale sectorului și 18% din numărul total de angajați, precum și 19% din totalul activelor imobilizate.
Datele mai arată că, în 2015, numărul locurilor de muncă create de ONG-uri era de 99.774, cea mai mare parte a angajaţilor (87%) înregistrându-se în cadrul activităţilor fără scop patrimonial.
Pentru derularea programelor de interes social, ONG-urile primiseră din partea statului, în 2015, 202.451.599 de lei.