Incendiu violent într-un bloc din Petrila. 11 persoane, între care un copil, au fost rănite – VIDEO

vocea.biz / 04.05.2017
Incendiu violent într-un bloc din Petrila. 11 persoane, între care un copil, au fost rănite – VIDEO

Unsprezece persoane, între care un copil, au ajuns la spital, joi, în urma unui incendiu puternic izbucnit într-un bloc cu nouă etaje din Petrila, pompierii evacuând din imobil aproape 50 de oameni, în timp ce alţi 58 au reuşit să iasă singuri.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, incendiul a izbucnit într-un bloc cu nouă etaje de pe strada 8 Martie din Petrila, iar la sosirea pompierilor incendiul, care genera o cantitate mare de fum, se manifesta pe casa scărilor la trei etaje.

Conform sursei citate, pompierii au reuşit să scoată din bloc 32 de adulţi şi 14 copii, iar alte 58 de persoane au ieşit singure din locuinţe.

În urma incendiului, zece adulţi şi un copil s-au intoxicat cu fum şi au fost transportaţi cu ambulanţele la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Petroşani, relatează News.ro.

Incendiul s-a manifestat cu violenţă la magazii improvizate din lemn şi carton amplasate pe casa scărilor, în care erau depozitate textile sau mase plastice.

Pompierii au lichidat incendiul după aproximativ o oră.

Citește și...