Primăria Generală a Municipiului București a anunțat miercuri, 3 mai, câștigătorul concursului pentru realizarea logo-ului Capitalei.
Propunerea lui Narcis Teodor Lupou, un designer în vârstă de 32 de ani din Timișoara, a întrunit cel mai mare punctaj.
Astfel, acesta a câștigat 50.000 de lei brut, suma reprezentând cesionarea exclusivă a drepturilor de autor, nelimitată în timp și spațiu, pe orice suport material și în toate modurile, în favoarea municipiului București, pentru utilizarea logo-ului declarat câștigător.
La concursul lansat de Primăria Capitalei pe 21 martie au fost trimise 230 de propuneri de logo, însă au fost validate 204.
Alături de Primarul General, Gabriela Firea, din juriu au făcut parte prof. Mircia Dumitrescu, membru corespondent al Academiei Române, secția de Arte, Arhitectură și Audiovizual; Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului București; Anca Boeriu, lector la departamentul Grafică al UNARTE; dr. Vladimir Nicula, Lector Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu; Ioana Ciocan, Vicepreședinte Uniunea Artiștilor Plastici; Dochița Zenoveiov, brand innovator, „INOVEO”; Bogdan Naumovici, managing partner „23 Communication Ideas”; Corina Vințan, managing partner „Links Associates”, și Mirel Palada, sociolog.
Juriul a acordat punctajul în funcție de cinci criterii: relevanța pentru tema concursului; design atractiv; originalitate (îmbinarea elementelor care îmbină tradiția istorica a Bucurestiului cu tendințele actuale); funcționalitate (vizibilitate si lizibilitate, să fie ușor recognoscibil, să poată fi imprimat și pe suprafețe mici fără să se piardă detalii esențiale); adaptabilitate (să permită declinarea ulterioara a unor branduri sectoriale), precizează Primăria Capitalei.
În perioada imediat următoare vor fi făcute publice toate lucrările care s-au încadrat în tema concursului.