Microsoft a lansat primul său laptop veritabil, numit Surface Laptop, și a anunțat sistemul de operare Windows 10 S, care nu rulează decât aplicații descărcate din magazinul său online.
Surface Laptop este destinat să concureze cu MacBook de la Apple, având un preț de pornire de la 999 de dolari. Acesta vine cu procesoare Intel Core i5 sau i7 și ecran de 13,5 inchi în format 3:2, la fel cum sunt și tabletele Surface.
Carcasa acestuia este realizată din aluminiu, pentru a disipa mai bine căldura procesorului, iar bateria ține 14 ore, potrivit Microsoft. Pe partea de conectare, Microsoft a făcut o serie de alegeri ciudate, laptopul încărcându-se printr-un conector specific gamei Surface, fără să existe noul USB-C. Există, însă, un singur port USB standard. De asemenea, pe partea de ieșire video există un port mini-display în locul unei ieșiri HDMI. Are, însă, coenctor de căști.
Pe de altă parte, adevăratul ”star” al evenimentului Microsoft este sistemul de operare Windows 10 S. Principala caracteristică a acestuia este că nu poate rula programele software tradiționale, ci doar aplicațiile descărcate din Windows Store.
Problema este că nu sunt foarte multe, iar aplicații populare precum browserul Chrome de la Google nu există în magazinul online al Microsoft.
Gigantul software s-a lăudat că dispozitivele cu Windows 10 S pot porni foarte rapid, în doar câteva secunde, și pot fi configurate ușor de către administratorii de sisteme. De asemenea, din moment ce nu rulează software x86 clasic, acestea sunt mai rapide în utilizare și au o baterie mai bună.
Ținta sa o constituie atacarea sistemului educațional, unde Google face valuri cu Chromebook-urile realizate de către partenerii săi, precum Acer, Asus sau Samsung. Mai mult, noile chromebook-uri, bazate pe sistemul de operare Chrome OS, pot rula aplicații Android, ceea ce le face și mai productive și, deci, mai atractive pentru consumatorii obișnuiți.
Microsoft este îngrijorată că Chromebook-urile vor deveni din ce în ce mai populare, tot așa cum Android a luat fața iPhone sau a vechilor sisteme de operare mobile, precum BlackBerry, Symbian sau Windows Mobile.
Acum Microsoft a anunțat că Acer, Asus, HP, Dell, Samsung, Toshiba și Fujitsu vor produce dispozitive cu noul sistem de operare Windows 10 S, cu prețuri pornind de la 189 de dolari.
Partea proastă o constituie faptul că există foarte puține aplicații în Windows Store. Mai mult, Microsoft a mai încercat o dată aceeași soluție prin sistemul de operare Windows RT. Acesta era destinat procesoarelor ARM și, la fel ca Windows 10 S, nu putea rula software-ul clasic x86, ci doar aplicațiile din magazinul online.
Și chiar dacă a apărut pe o mulțime de dispozitive realizate de Microsoft, Dell, Asus, sau Samsung, a fost un eșec lamentabil. De ce? Dintr-un motiv simplu: deși avea brandul Windows pe el, acestea nu rulau programele cu care oamenii erau obișnuiți. De asemenea, din cauză că procesoarele ARM nu erau foarte dezvoltate în 2012-2013, acestea erau greoaie în utilizare.
Dar Microsoft vrea expres ca administratorii de sistem ai școlilor sau liceelor să poată controla ce fel de software este instalat pe laptopurile sau tabletele cu Windows 10 S.
Pentru cine dorește, însă, Microsoft poate debloca posibilitatea de a instala programe, însă pentru 49 de dolari…
În fine, o altă problemă o constituie faptul că sistemul de operare devine unul închis. Mai exact, Microsoft devine ”cerberul” ecosistemului, la fel cum face Apple cu iOS, deoarece nu se pot instala aplicații pe iPhone sau iPad din afara App Store.
Și nu numai că Microsoft va decide ce se poate afla și ce nu în magazinul său online, dar și percepe o sumă de 30% din orice vânzări realizate de către dezvoltatorii de aplicații, la fel ca Apple.
Iar Microsoft a de mai multe ori criticată pe această temă. Gabe Newell, fondatorul și directorul producătorului și distribuitorului de jocuri Valve, a criticat încă din 2012 tentativa Microsoft de a ”închide” Windows. Valve deține portalul de jocuri Steam, prin care gamerii pot achiziționa jocuri video. Dacă Microsoft blochează instalarea din alte părți, atunci nu mai pot fi descărcate jocuri din Steam, ci doar din Windows Store.
Și Tim Sweeney, cofondatorul producătorului de jocuri Epic Games a criticat anterior tentativele Microsoft de a ”închide Windows”.
De asemenea, Mozilla și Google au atacat în 2012 Microsoft din cauza deciziei companiei de a instala doar browserul Internet Explorer în Windows RT, versiunea pentru procesoare ARM a sistemului de operare. Browserele Firefox și Chrome nu puteau fi instalate.
Acum, situația este identică: Mozilla și Google trebuie să facă disponibile browserele proprii în Windows Store dacă vor să apară pe Windows 10 S… Iar noul sistem de operare lansat de Microsoft nu permite nici schimbarea browserului implicit, nici setarea motorului de căutare pe Google.