Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit în două containere sosite în Portul Constanța Sud Agigea, pentru două societăți comerciale administrate de un român, respectiv un chinez, 1.800 bucăți piese auto și peste 400 bucăți parbrize auto, ce purtau însemnele unor mărci renumite, susceptibile a fi contrafăcute.
Într-un container care a sosit din Coreea pe data de 2 mai, pentru o societate comercială cu sediul în municipiul Craiova, administrată de un cetățean român, în vârstă de 55 de ani aui fiost găsite 1.800 bucăți piese auto, ce purtau însemnele unei firme renumite și care sunt susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare totală de 810.000 lei, dacă ar fi fost originale.
În aceeași zi, în urma controlului amănunțit efectuat asupra unui alt container sosit din China, pentru o societate comercială cu sediul în municipiul București, administrată de un cetățean chinez, în vârstă de 45 de ani, au fost descoperite 419 bucăți parbrize auto, ce purtau însemnele unor mărci cunoscute și care sunt susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare totală de 209.500 lei, dacă ar fi fost originale.
“În ambele cazuri, bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, se arată într-un comunicat transmis presei.