Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au depistat șase cetăţeni din Kosovo și doi din Turcia care au încercat să intre ilegal în România.
“În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia, județul Timiș, au depistat, în urma unei acţiuni specifice pe linia combaterii migraţiei ilegale, pe direcţia localităţii de frontiera Jimbolia, șase cetăţeni străini care se deplasau dinspre frontiera cu Serbia, spre interiorul ţării. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului Poliţiei de Frontieră, iar în urma verificărilor preliminare s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Kosovo, toți bărbați, având vârste cuprinse între 24 şi 37 de ani”, informează Poliția de Frontieră.
Persoanele în cauză au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale ce se impun. Totodată, au fost anunţate autorităţile de frontieră sârbe, în vederea cercetării în comun a evenimentelor şi punerii în aplicare a acordului de readmisie.
Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, în cooperare cu lucrători din cadrul STPF Timiș au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma căreia au depistat în apropierea localității Cenad, două persoane de sex masculin care nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră.
“În cadrul verificărilor, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Turcia, ambii în vârstă de 19 ani și au intrat legal în țară, în urmă cu câteva zile în baza unor vize de scurtă ședere. Aceştia au declarat că au recurs la această metodă deoarece intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei și nu dețineau vize pentru Spațiul Schengen”, a mai informat Poliția de Frontieră.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.