Municipiul Timişoara a predat Bacăului titlul de Capitala Tineretului din România, după un an de manifestări organizate de timişoreni, evenimentul fiind sărbătorit cu un festival la care au participat 3.500 de tineri, notează news.ro.
Luni, în cadrul unei scurte ceremonii organizate în Piaţa Victoriei, Timişoara a predat Bacăului titlul de Capitala Tineretului din România.
Cu prilejul acestui eveniment, a fost organizat un festival la care au participat artişti de muzică techno din toată lumea, între care DJ Shiver, Netsky, Friction.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de organizatori, la ”Check-Out Festival” au asistat 3.500 de tineri.
”Artiştii de pe cele două scene – Main Stage şi Cosmic Stage – au creat un show complet care i-a făcut pe fanii de drum&bass şi techno să uite de ploaie şi de frig. Seara a început cu Spectrum, Fantome, iar puţin înainte de miezul nopţii a urcat pe scenă DJ Shiver, cu un show complet care a acaparat publicul prezent. Punctul culminant a fost interpretarea celebrului Netsky (alături de MC Script), care a adus peste 1.500 de persoane la Main Stage. Friction (alături de MC Linguistics) au urcat pe scenă puţin după ora 3.00 dimineaţă şi au ţinut aproape sute de fanii de drum and bass până în zorii zilei. Simultan, la Cosmic Stage publicul s-a bucurat de o asociere inedită, a pianistului Teo Milea cu DJ Herck şi DJ Someşan, din grupul ABC din Arad, dar şi de Jay Bliss”, se arată în comunicat.
Cea de-a doua zi de festival a început cu DJ Ichim, Argatu&Roman şi Madliquid, iar de la ora 2.00 publicul a fost cucerit de prezenţa lui Andy C. Simultan.
Din luna mai 2016 şi până în mai anul acesta, Timişoara a fost prima Capitală a Tineretului din România. Programul, desfăşurat sub sloganul ”Check-OUTimişoara”, a fost implementat de Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Timiş – FITT.