Premierul Sorin Grindeanu se va muta într-o vilă de protocol refuzată de fostul preşedinte Traian Băsescu, în 2015. Imobilul – cu parter şi etaj – este situat în apropierea Pieței Spaniei din centrul Capitalei, scrie Digi 24. Are curte, garaj, cinci camere, din care două dormitoare şi o suprafață utilă de peste 400 de metri pătrați.
Guvernul a decis în ultima şedinţă ca vila, care se află în administrarea Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), să fie transformată în reședință oficială. Vila respectivă s-a aflat şi pe lista propusă de guvernul condus de Victor Ponta fostului preşedinte Traian Băsescu, însă acesta a optat pentru un alt imobil situat pe strada Gogol, în care s-a mutat în iunie 2015.
Potrivit legii, au dreptul la reședință oficială președintele României, președinţii celor două camere ale Parlamentului, prim-ministrul şi foştii şefii de stat.