Avionul privat al actorului Charlie Sheen a fost percheziţionat de o echipă antidrog alcătuită din vameşi şi câini antrenaţi special, pe aeroportul Brown Field din San Diego, după ce aeronava a fost obligată de poliţia federală americană să aterizeze. Autorităţile nu au găsit obiecte suspecte la bord, informează news.ro.
Actorul se întorcea în Statele Unite ale Americii după o vacanţă petrecută în oraşul Cabo San Lucas din Mexic.
”Charlie se afla în avionul său privat, întorcându-se din Cabo San Lucas… şi a trebuit să se oprească în San Diego pentru verificare. Au luat toate bagajele din avion şi au adus câini antidrog care s-au plimbat prin avion şi printre bagaje. Un câine a mirosit o valiză aflată pe asfalt. Aceasta a fost deschisă, dar s-a dovedit a fi o alarmă falsă”, a spus o sursă pentru RadarOnline.com.
Charlie Sheen a cooperat cu autorităţile, părăsind avionul şi vorbind cu ofiţeri în timp ce aştepta pe asfalt. După ce percheziţia a fost finalizată, actorului a primit permisiunea de a-şi continua călătoria.
Recent, Charlie Sheen a vorbit despre faptul că a fost diagnosticat cu HIV, în speranţa că va contribui la creşterea nivelului de conştientizare a publicului în legătură cu virusul care provoacă SIDA. Însă, actorul a recunoscut, anterior, că s-a gândit să se sinucidă imediat după ce a aflat diagnosticul.
”În ziua în care am primit diagnosticul am vrut să mă împuşc, dar mama mea era acolo. Nu aş fi făcut asta în faţa ei şi nu aş fi permis ca ea să mă găsească. Acum mă simt bine. Sunt recunoscător. Simt că le dau curaj multor persoane care au primit acelaşi diagnostic”, a spus actorul.
Carlos Irwin Estévez, născut pe 3 septembrie 1965, cunoscut sub numele de scenă Charlie Sheen, este un celebru actor american, cunoscut în special pentru rolurile sale din serialele ”Doi bărbaţi şi jumătate/ Two and a half Men” şi ”Anger Management”. În anul 2010 Charlie Sheen a fost cel mai bine plătit actor din industria de televiziune, cu un salariu de 1,8 milioane de dolari pentru fiecare episod din ”Doi bărbaţi şi jumătate”.
Viaţa privată a actorului Charlie Sheen a fost însă marcată de numeroase probleme cu justiţia, cauzate de consumul de alcool şi stupefiante, dar şi din cauza unor episoade de violenţă domestică. Din acest motiv, starul american a fost concediat în martie 2011 de CBS şi Warner Bros din serialul ”Two and a Half Men”.