Liberalul Ludovic Orban, înscris în cursa pentru şefia partidului la congresul din iunie, a spus, sâmbătă, la Iaşi, că atunci când conducerea centrală se implică în alcătuirea listelor electorale în cazul filialelor, organizaţiile respective nu mai sunt motivate ”să tragă” în alegeri, iar mesajul este că n-are rost să mai munceşti.
Ludovic Orban a afirmat în faţa celor peste 400 de participanţi la Comitetul judeţean de organizare al PNL Iaşi că este nevoie de consultarea bazei partidului şi că deciziile luate la centru nu trebuie să se ia în spatele uşilor închise.
El a dat ca exemplu modul în care s-au alcătuit listele electorale la ultimele alegeri, prin impunerea unor candidaţi de la centru, deşi organizaţiile din teritoriu stabiliseră iniţial altă ordine pe aceste liste.
”Când conducerea centrală se bagă în alcătuirea listelor, face rău filialei respective. Când vii şi pui un Agamiţă Dandanache, mesajul transmis este acela că n-are rost să mai munceşti. Se pierde activismul şi încrederea membrilor şi este slăbită performanţa electorală. Într-un fel trage primarul unei localităţi pentru un candidat care la rându-i a făcut campanie pentru el, decât pentru un om pe care nu-l cunoaşte”, a declarat Ludovic Orban.
El a afirmat că în 25 de filiale PNL din cele 41 existente conducerea ”şi-a băgat nasul”, iar rezultatele s-au văzut.
Totodată, Ludovic Orban a criticat şi faptul că multe filiale liberale din ţară au avut conduceri interimare timp de câţiva ani şi că nu s-au făcut alegeri în organizaţiile respective.
”De vreo 20 de ani se tot întâmplă asta, mai ales când se apropie congresul. La Satu Mare de vreo patru ani e interimat. Şi la Iaşi a fost la fel, tot stăm în interimate. Unii îi folosesc pe interimari pentru jocurile din partid şi pentru a lua voturi în stil cooperatist la congres. Ar trebui ca interimatul să nu dureze mai mult de 45 de zile, apoi să se organizeze alegeri, iar membrii să decidă singuri cine să conducă filiala”, a afirmat Ludovic Orban.
Pe de altă parte, liberalul Orban a spus că, în ultima perioadă, toate deciziile Biroului Politic Naţional al partidului s-au luat în unanimitate şi că acest lucru nu face bine partidului.
”Nu mi-a plăcut că în ultimul timp toate deciziile în Biroul Politic National s-au luat în unanimitate. Mulţi au preferat să tacă. De ce au preferat să tacă? Sunt convins că nu pentru binele partidului. Dacă vrei binele PNL, spui ce crezi, atragi atenţia celor care se află temporar la conducerea partidului, îţi exprimi punctul de vedere, pentru că este mai puţin grav să rişti să spui o prostie decât să taci atunci când ştii că PNL se află într-o direcţia greşită”, a declarat Ludovic Orban.
Citește și...