Reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia au anunţat, joi, că 900 din cei o mie de salariaţi care vor rămâne fără slujbă, în luna mai, au intrat în preaviz. Conducerea CEO susţine că cererile pentru plecarea voluntară din cadrul companiei vor fi primite până vineri, informează Mediafax.
Conform planului de reorganizare, o mie de angajaţi ai CEO vor fi dispozibilizaţi începând cu 1 mai 2017. Deocamdată, 900 de mineri şi energeticieni se află pe liste, iar compania mai are nevoie de 100 de salariaţi pentru a ajunge la numărul propus. Cei concediaţi vor beneficia de salarii compensatorii.
„Numărul de persoane, înaintat joi către AJOFM Gorj, este de 900, dar personalul total care va fi disponibilizat conform planului de dispobilizare aprobat de către AGA este de o mie de persoane. Noi desfăşurăm activitatea din trei judeţe. Am început să dăm preavizele de miercuri. Cererile de plecări voluntare vor fi primite până la sfârşitul acestei săptămâni, până vineri. Din cei 900, pensionabili au fost aproape de 680, care mai aveau puţin până la pensie, restul sunt cu plecări voluntare, oameni care şi-au dorit să plece din cadrul companiei. Pensionabilii vor primi, la plecare, pachete între 1,3,6 şi 9 salarii, depinde de timpul cât îl mai are fiecare până va ieşi oficial la pensie, iar cei cu plecări voluntare vor primi nouă salarii”, a declarat Sorin Boza, directorul CEO.
Potrivit acestuia, cei care vor fi disponibilizaţi din toate unităţile de producţie, de la muncitori, până la directori, acestea urmând să fie ultimele disponibilizări din acest an.
„Alte disponibilizări nu vor mai făcute în acest an. Programul iniţial a fost de două mii, dar ţinând cont de strategia energetică am modificat acest program de la două mii, care era aprobat anul trecut, la o mie, pe care l-am aprobat anul acesta. Pentru anul viitor, conform planului existent, sunt 750 de persoane, dar vom reanaliza, ca şi anul acesta. Oricum, nu vor fi mai mulţi de 750. Rămânem cu 13.400 de persoane în acest an”, a mai declarat Boza.
Persoanele disponibilizate vor sta 20 de zile în preaviz, au declarat, la rândul lor, reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj.
„Avem o notificare de la CEO pentru o mie de persoane, din care 752 sunt şi nominalizaţi deja, care îşi desfăşoară activitatea în unităţi şi subunităţi din cadrul judeţului Gorj, restul încă nu sunt nominalizaţi. Au 20 de zile de preaviz”, a precizat Romeo Chiriac, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj.
Printre cei aflaţi pe listele de concedieri se află şi cei trei directori de la carierele Roşia, Jilţ şi Tismana. Sindicaliştii aşteaptă să afle şi numele celor 100 de persoane care nu au fost identificate deocamdată.
„900 de salariaţi au primit preaviz. Este vorba despre voluntari şi cei care îndeplinesc condiţiile de pensionare. Din ceea ce ştiu, mai este vorba de o diferenţă de aproximativ 80-100. Eu nu ştiu la actuală dacă reuşesc să-i identifice pe acei salariaţi şi, bineînţeles, dorim să vedem care vor fi respectivii salariaţi. Avem un principiu foarte clar, în care se spune că nu vor fi afectaţi salariaţii care lucrează în activitatea de producţie sau mai bine zis muncitorii. S-ar putea ca diferenţa până la o mie să o reprezinte voluntarii”, a declarat Gabriel Căldăruşe, preşedintele Sindicatului Mine-Energie Oltenia.