Ne cunosc din priviri. Dovada că oamenii și câinii au evoluat împreună

Diana Dorner / 07.05.2017
Ne cunosc din priviri. Dovada că oamenii și câinii au evoluat împreună

Câinele este cel mai bun prieten al omului. Loial, jucăuș și ușor de dresat, îndrăgitul animal de companie se numără printre cele mai inteligente mamifere de pe planetă. Însă puțini știu că patrupedele se diferențiază de alte animale și prin intuiție. Spre exemplu, câinii îți pot urmări privirea pentru a afla ce știi și pentru a privi lucrurile dintr-o perspectivă umană. De necrezut, nu-i așa?

Potrivit unui studiu realizat recent de o echipă de la Universitatea de Medicină Veternară din Viena, câinii prezintă o sensibilitate ridicată față de contactul cu ochii umani, și chiar au dovedit că știu să evalueze starea emoțională a oamenilor atunci când au cerut sau “furat” hrană, scrie evonews.com. 

Oamenii de știință au supus 16 câini unor teste pentru a vedea cum pot aceștia să interpreteze privirea umană. În cadrul experimentului, o persoană care știa în ce container se află mâncare gesticula către acesta, în timp ce un alt participant, care nu știa unde se află hrana, arăta către un continer la întâmplare.

În 70% din cazuri, patrupedele au stiut să interpreteze corect care dintre persoane știa unde a fost ascunsă hrana.

Experții spun că rezultatul studiului nu este neapărat unul surprinzător, având în vedere că oamenii și câinii au evoluat împreună, iar succesul rasei canine s-a datorat în mare parte capacității animalelor de a răspunde corect acțiunilor umane.

Tags:
Citește și...