Animalul tău de companie este „stângaci” sau „dreptaci”? Testul care îți arată răspunsul

Diana Dorner / 05.05.2017
Animalul tău de companie este „stângaci” sau „dreptaci”? Testul care îți arată răspunsul

Cu siguranță știi dacă cei din familia și anturajul tău sunt stângaci sau dreptaci. Însă te-ai gândit vreodată în care categorie se încadrează animalul tău de companie? Aproximativ 10% dintre locuitorii Pământului sunt stângaci, însă experții susțin că acest procent nu este valabil în cazul câinilor și al pisicilor, scrie evonews.com. 

Potrivit unui studiu al Universității din Manchester, la câini procentele de stângaci și dreptaci sunt egale. În schimb, atunci când vine vorba despre pisici experții susțin că 50% dintre ele sunt dreptace, 40% stângace, iar 10% sunt ambidextre.

Stefanie Schwartz, de la Veterinary Neurology Center, California, a explicat, pentru Washington Post, că există câteva metode care te pot ajuta să afli indicii despre această stare a patrupedului tău.

El propune să ungi o jucărie cu ceva gustos, după care să o pui în mijlocul centrului vizual al câinelui. Apoi,  fii atent cu care dintre lăbuțe atinge pentru prima dată jucăria.

La fel poți proceda cu diferite recompense pe care să le pui sub castronul animalului sau sub canapea. Important este să urmărește cu ce lăbuță va încerca să pună mâna pe premiu.

Un alt moment care îți poate oferi un indiciu este atunci când îl pui să “dea lăbuța”. În această situație trebuie să urmărești pe care o va ridica prima cel mai des.

Dacă animalul tău de comapanie este o pisică, trebuie să știi că dacă aceasta va vrea cu adevărat ceva își va folosi de cele mai multe ori lăbuța “principală”, însă atunci când se joacă, felina este tentată să le folosească pe amândouă.

Tags:
Citește și...