Copilul scos din puţ este în stare critică. „Nu am avut în ultimul timp cazuri cu aşa complicaţii”

vocea.biz / 27.04.2017
Copilul scos din puţ este în stare critică. „Nu am avut în ultimul timp cazuri cu aşa complicaţii”

Copilul de un an şi opt luni scos din puţ este ţinut pe aparate pentru ca plămânul în care sunt germeni să îşi revină sub tratament antibiotic, despre o eventuală ameliorare putându-se vorbi după o săptămână de tratament. Un neurolog va veni să îl vadă pe copil, dar pentru o evaluare corectă trebuie să fie treaz, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Spitalului “Grigore Alexandrescu” din Capitală, medicul Raluca Alexandru, scrie News.ro.

“Copilul este ţinut pe aparate, este analgo-sedat special pentru ca acel plămân să poată să îşi revină sub tratamentul antibiotic. Riscurile sunt în continuare de infecţie pulmonară. Vom vedea ce efect vor avea antibioticele, este nevoie de timp ca să ai un efect, nu se oţine de pe o zi pe alta, trebuie să treacă mai multe zile. Şi la o banală răceală luăm tratament minimum şapte zile”, a spus Raluca Alexandru.

Ea a precizat că acum copilul este într-o perioadă critică, iar o eventuală ameliorare s-ar putea vedea după o săptămână de tratament.

“Încă există risc de infecţie pulmonară, de la acel aspirat, pentru că el a înghiţit ceva, bănuim că din apa murdară din fântână, care are tot felul de microbi. Acei germeno care rămân în plămân nu îi putem distruge decât sub tratament antibiotic”,a adăugat Raluca Alexandru.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului „Grigore Alexandrescu” a mai spus că în următoarele zile va veni şi un neurolog să îl vadă pe copil, dar pentru o evaluare neorologică corectă, acesta trebuie să fie treaz, să respire fără ajutorul aparatelor.

Medicul a mai spus că după stopul cardio-respirator, copilul a fost foarte repede resuscitat.

„Nu cred că acesta a avut un efect foarte dezastruos asupra lui”.

“Dacă avea doar hipotermie, se poate corecta mai uşor şi putea să îşi revină mai repede, însă acest aspirat a complicat lucrurile”, a adăugat Raluca Alexandru.

Întrebată dacă la Spitalul „Grigore Alexandrescu” au mai fost cazuri similare, Raluca Alexandru a spus că acestea nu sunt frecvente.

„Nu am avut în ultimul timp astfel de cazuri de copii căzuţi în puţ, cu aşa complicaţii”, a precizat medicul.

Raluca Alexandru a mai spus că părinţii copilului au fost miercuri toată ziua la spital.

Copilul a căzut, marţi, în puţul din curtea casei din localitatea Balta Sărată, judeţul Teleorman şi a rămas blocat la aproximativ 16 metri adâncime, fiind scos după zece ore, de către echipele de intervenţie. După ce i-au acordat îngrijiri medicale la faţa locului, copilul a fost preluat de un elicopter SMURD şi transportat la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, unde este internat în secţia de Terapie Intensivă.

Tags:
Citește și...