Românii care au maşini vechi primesc veşti proaste pe bandă rulantă: nu doar că îi aşteaptă obligativitatea ITP-ului în fiecare an, dar Registrul Auto Român (RAR) anunţă că intenţionează să înăsprească controalele în trafic.
Verificarea mai strictă a vehiculelor de ocazie şi a procesului de testare a acestora va fi completată cu verificări mai intense în trafic, a declarat recent George Dincă, directorul general al Registrului Auto Român (RAR).
„RAR utilizează analize statistice complexe, pe baza cărora calibrează răspunsul cel mai adecvat din punct de vedere cost-beneficiu, inclusiv în ceea ce priveşte activitatea de efectuare şi supraveghere a ITP. Astfel de analize statistice confirmă evident o creştere a procentelor de neconformitate înregistrate la vehiculele mai vechi şi, de asemenea, ne-au furnizat vârsta medie a vehiculelor ce compun parcul auto naţional activ. Astfel, această vârstă medie a vehiculelor se situează pe un trend crescător începând din anul 2009 când valoarea era de 8,63 ani, ajungând anul trecut la valoarea de 12,06 ani”, precizează şeful RAR.
În prezent, practica dovedeşte că unele vehicule trec prin filtrele RAR şi ITP fără mari probleme, în ciuda unor carenţe majore. Asta chiar dacă sistemul informatic presupune anumiţi timpi de efectuare a testelor, fotografierea vehiculului.
Tocmai de aceea, George Dincă, încearcă şi o întărire a controalelor în trafic. „Avem în vedere ca pe parcursul acestui an să înlocuim cele 44 de autolaboratoare de CTT (controale tehnice în trafic) care au fost utilizate zilnic peste 12 ani cu unele noi, mai performante, care să corespundă condiţiilor şi exigenţelor actuale de desfăşurare a activităţilor în trafic. Se va continua modernizarea laboratorului de poluare existent la sediul reprezentanţei RAR din Bucureşti în vederea asigurării posibilităţilor tehnice de efectuare a tuturor încercărilor dispuse prin cele mai recente acte de reglementare specifice europene şi cele mai severe şi complexe standarde de poluare pentru autovehicule, precum şi a echipamentului portabil de măsurare a emisiilor poluante în condiţii reale de trafic (PEMS) prin amplasarea pe autovehicul, cerinţă europeană expresă şi obligatorie pentru omologare precum şi pentru supravegherea pieţei”, a declarat directorul general al RAR.