Un bărbat își creștea fiica singur de când îl părăsise soția. Ea era centrul universului lui. Era viața lui.
Dar, într-o zi, fiica lui s-a îmbolnăvit. Boala ei era gravă și niciun medic nu a putut să o ajute să se vindece. Bărbatul devenise posedat, făcea eforturi supraomenești, era în stare să meargă până în pânzele albe pentru ca fiica lui să se facă bine.
Eforturile sale s-au dovedit inutile. Copila a murit. Tatăl ei nu a putut fi consolat. A devenit retras. Nu mai vorbea cu prietenii. Nimic nu-i mai putea reda pofta de viață.
Într-o noapte a avut un vis ciudat. Se făcea că era în Rai și era martor la un fel de premiere. Mai mulți îngerași ce purtau haine albe se perindau prin fața lui.
Fiecare îngeraș avea câte o lumânare aprinsă. La un moment dat, bărbatul a observat că unul dintre îngerași avea lumânarea stinsă. S-a uitat mai bine și a observat că fiica lui era acel îngeraș.
A fugit către ea, a luat-o în brațe și a mângâiat-o pe păr întrebând-o de ce lumânarea ei nu este aprinsă.
– Tati, ei mi-o aprind de fiecare dată, dar lacrimile tale o sting de fiecare dată.
Bărbatul s-a trezit și a înțeles lecția. Efectele au fost imediate. Într-o oră și-a trezit toți prietenii, le-a cerut iertare și le-a promis că-și va recăpăta pofta de viață. Doar nu o să stingă mereu lumânarea copilei lui.