Rihanna a fost acuzată de ”lipsă de respect” după ce a publicat pe internet fotografii ale reginei Elizabeth a II-a modificate în Photoshop – FOTO

vocea.biz / 24.04.2017
Rihanna a fost acuzată de ”lipsă de respect” după ce a publicat pe internet fotografii ale reginei Elizabeth a II-a modificate în Photoshop – FOTO

Cântăreaţa Rihanna a fost acuzată de ”lipsă de respect” după ce a publicat pe contul ei de pe reţeaua de socializare Instagram un set de fotografii modificate în Photoshop ale reginei Elizabeth a II-a în ziua în care suverana britanică a împlinit vârsta de 91 de ani, informează site-ul revistei New Musical Express citat de News.ro.

Duminică, Rihanna a dorit să marcheze cea de-a 91-a anversare a reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii, care a împlinit această vârstă pe 21 aprilie, prin intermediul unui set de patru fotografii inedite.

Foto: Instagram

 

Imaginile publicate pe Instagram aparţin vedetei R&B, însă, graţie programului de editare Photoshop, chipul suveranei britanice a fost suprapus peste trupul Rihannei.

Iniţiativa cântăreţei a fost criticată de unii dintre fanii ei, care au spus că acele imagini reprezintă ”o lipsă de respect” şi sunt ”ciudate”.

”Da, ai ajuns pe prima pagină. Ţi s-a părut că eşti amuzantă? Sau doar proastă… A fost o scamatorie publicitară! Însă acest lucru ar putea să se întoarcă împotriva ta, fată proastă!”, a reacţionat unul dintre utilizatorii acelei reţele de socializare.

”E o grosolănie. Nu e deloc amuzant. Ea este bunica unor oameni. Imaginează-ţi că ar fi bunica ta. Poate că ar fi trebui să te interesezi puţin despre viaţa ei înainte să faci aşa ceva. Ea nu a avut de ales pentru a deveni regină, nu are nici măcar dreptul la avea o opinie politică sau să fie o persoană normală”, a adăugat acelaşi utilizator.

”Cine se crede Rihanna? Am pierdut tot respectul faţă de tine, pentru că acea doamnă este o adevărată regină, care trebuie să fie respectată, spre deosebire de tine, care eşti o regină doar în capul tău”, a adăugat internautul.

Robyn Rihanna Fenty s-a născut pe 20 februarie 1988, în Barbados. Stabilită la New York, artista a lansat opt albume de studio, începând cu anul 2005, iar 13 dintre single-uri sale au ajuns pe primul loc în topul Billboard. Discurile cântăreţei au fost vândute în peste 200 de milioane de copii, în întreaga lume. Ea este, între altele, câştigătoare a opt premii Grammy şi a 12 Billboard Music Awards. Rihanna a primit Michael Jackson Video Vanguard Award pentru întreaga carieră la gala MTV Video Music Awards 2016.

În august 2016, Rihanna a concerta pentru prima dată în România, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.

 

(News.ro)

Citește și...