Statul român a fost dat în judecată, la Curtea Internațională de Comerț de la Paris, de compania austriacă OMV, acționarul majoritar al Petrom, pentru încălcarea prevederilor din contractul de privatizare referitoare la recuperarea investițiilor de mediu. Potrivit contractului de privatizare, statul român s-a obligat să plătească OMV sumele pe care această companie urma să le investească în lucrări de mediu legate de poluarea istorică, estimate la 542 de milioane de euro.
„În aprilie 2016, OMV a notificat statul român cu privire la o serie creanţe neplătite de partea română în legătură cu anumite obligaţii de dezafectare a unor sonde şi de refacere a mediului, în valoare cumulată de aproximativ 34 milioane de euro. Începând cu data trimiterii acestei notificări, elaborată în baza clauzelor acordului de privatizare, OMV şi statul român au avut la dispoziţie 180 de zile pentru a rezolva în mod amiabil neînţelegerea. Acest termen a expirat în 19 octombrie 2016, iar pe 7 martie 2017 OMV a iniţiat procedurile de arbitraj împotriva statului român, în concordanţă cu regulamentele Camerei Internaţionale de Comerţ de la Paris”, se arată în raportul pentru anul trecut al OMV.
Din martie 2016, statul român și OMV au la dispoziție 180 de zile pentru a rezolva amiabil această dispută, iar acest deadline a expirat în 19 octombrie 2016.
”La data de 7 martie 2017, OMV a inițiat procedurile de arbitraj împotriva statului român, în concordanță cu regulile ICC (Curtea Internațională de Comerț, Paris/Franța)”, se mai araqtă în raportul companiei.