Cristinel Costăchescu – proprietarul unui cabinet stomatologic unde a primit Cristian Rizea șpaga de 300.000 de euro de la omul de afaceri Lucian Colțea – a relatat vineri judecătorilor că a văzut cu ochii lui cum fostul deputat a numărat banii și că el și asociatul lui s-au speriat de cuamtumul sumei.
„Știu că domnul Rizea a cerut suma de 300.000 de euro pe care trebuia să îi dea cuiva important din zona politică, nu a spus niciodată cine. Rizea și Colțea au venit la cabinetul avocaților Mario Ianculescu și Alexandru Urdoi care se afla în același imobil cu cabinetul stomatologic pentru a se plăti suma de 300.000 de euro. Nu știu din ce motiv această sumă de bani nu a fost înmânată în cabinetul de avocatură, ci în cabinetul nostru, în sala de protocol.
Eu și Misăilescu (n.r. – asociatul lui) am și plecat la un moment dat la subsol, unde aveam un laborator de tehnică dentară. Ne-am și speriat când am văzut atât de mulți bani! Când ne-am întors, banii erau încă pe masă și domnul Rizea i-a pus într-o geantă și a chemat șoferul, zis Nelu. Eu știu că în această împrejuraare a fost încheiat și un contract de împrumut redactat și semnat la cabinetul de avocatură. Prin acest contract Colțea îl împrumuta pe Rizea cu suma de 300.000 de euro”, a declarat martorul.
Deoarece Cristian Rizea nu a rezolvat problema punerii în posesie a omului de afaceri Lucian Colțea cu privire la două terenuri, acesta din urmă a pregătit un autodenunț, însă deputatul PSD a încercat să îl determine să renunțe la idee, dându-i în schimb două terenuri care nu îi aparțineau.
„După aproximativ șase luni, întrucât în ciuda insistențelor Rizea nu rezolvase problema, inculpatuș Colțea a spus că va face autodenunț în care să arate cele întâmplate. Eu i-am transmis lui Rizea intențiile domnului Colțea în legătură cu denunțul, iar acesta s-a prezentat la cabinetul lui Ianculescu în cursul acelei zile în momentul în care s-a redactat acel autodenunț. Rizea a spus că nu poate să îi dea banii înapoi pentru că nu îi mai are, dar îi va da un teren și un apartament.
Ne-am deplasat la un birou notarial pentru a fi încheiate actele, însă nu au fost încheiate pentru că Rizea nu era proprietar. Colțea era foarte supărat spunând că va face denunț, însă conflictul s-a aplanat și au încheiat actele la alt notar, în altă zi”, a mai relatat Cristinel Costăchescu.
În martie 2016, procurorii DNA au trimis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dosarul în care deputatul Cristian Rizea a fost cercetat sub control judiciar pe cauţiune pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, alături de omul de afaceri Lucian Colţea. „În perioada septembrie – decembrie 2009, inculpatul Rizea Cristian a pretins în mod direct, pentru sine, de la inculpatul Colţea Lucian, om de afaceri cu cetăţenie americană, suma de 300.000 euro disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive, în schimbul promisiunii, îndeplinite ulterior, că va interveni la nivelul a două autorităţi, Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS) şi primăria comunei Chiajna, astfel încât să fie rezolvate anumite interese personale pe care omul de afaceri le avea la nivelul celor două autorităţi” precizau atunci procurorii într-un comunicat de presă.