Preţurile petrolului se îndreaptă spre cel mai mare declin săptămânal din ultima lună

vocea.biz / 21.04.2017
Preţurile petrolului se îndreaptă spre cel mai mare declin săptămânal din ultima lună

Preţurile petrolului sunt în scădere, vineri, şi se îndreaptă spre cel mai mare declin săptămânal din ultima lună, din cauza incertitudinilor legate de capacitatea acordului de reducere a producţiei de către OPEC de a echilibra piaţa, transmite Reuters citat de News.ro.

Contractele pentru petrolul Brent pe termen de o lună sunt în declin cu 12 cenţi, la 52,87 dolari pe baril, şi sunt pe cale să înregistreze un declin de 5,4% la nivelul săptămânii, cel mai mare după săptămâna încheiată pe 10 martie.

Preţul petrolului de referinţă în SUA este în coborâre cu 10 cenţi, la 50,61 dolari pe baril, iar scăderea pe ansamblul săptămânii ar putea fi de 4,8%, cea mai mare din ultima lună.

Arabia Saudită şi Kuwait, membri importanţi ai OPEC, susţin extinderea acordului de reducere a producţiei, convenit şi cu producători din afara organizaţiei, în semestrul al doilea.

Ministrul rus al Energiei, Alexandr Novak, a refuzat să spună, înainte de o reuniune din 25 mai, dacă ţara sa va fi de acord cu prelungirea acordului, afirmând că stocurile mondiale de ţiţei sunt în scădere.

(News.ro)

Citește și...