Premierul Sorin Grindeanu a declarat, vineri la Brăila, că Executivul va elabora un Cod administrativ, astfel încât prefecţii vor avea funcţie de demnitate publică, asimilată poziţiilor de secretar de stat. El a explicat că se caută soluţii inclusiv pentru şefii deconcentratelor să intre într-un regim similar, pentru că ei trebuie să aplice în teritoriu programul de guvernare, potrivit News.ro.
Prim-ministrul, Sorin Grindeanu, a afirmat că Executivul doreşte să opereze mai multe modificări prin Codul administrativ, unele dintre ele vizând statutul prefecţilor, dar şi a conducătorilor de instituţii deconcentrate.
“O să venim cu Codul administrativ, important pentru aleşii locali şi nu numai, pentru tot ceea ce înseamnă administraţie. Eu cred că trebuie să ieşim din această ipocrizie legată de >. Este o ipocrizie. De fiecare dată când s-a schimbat câte un Guvern, s-au schimbat prefecţi, subprefecţi ş.a.m.d. Ne minţim de 13 ani -14 ani, indiferent de ce Guvern a fost la conducerea ţării. De aceea fiind şi reprezentatntul – pentru că prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu – e normal să trecem aceste funcţii, ca să dau doar un exemplu, va avea prefectul post de demnitate publică, pe salariu de secretar de stat, astfel încât schimbările să fie cât se poate de normale şi să ieşim din această ipocrizie unde ne furăm singuri căciula de vreo 13-14 ani”, a declarat premierul, la Consiliul Judeţean Brăila, la o întâlnire de lucru cu autorităţile locale.
De asemena, şeful Executivului a subliniat că inclusiv şefii deconcentratelor sunt reprezentanţii ministerelor şi trebuie să aplice Programul de guvernare în judeţ.
”Program de guvernare care a fost votat de oameni şi care trebuie să fie votat de Parlament, Guvern care trebuie să-l pună în aplicare. Şi aici trebuie să găsim o soluţie în cel mai scurt timp, astfel încât să mergem pe aceeaşi linie. N-are sens să ne furăm singuri pălăria”, a punctat Sorin Grindeanu.