Curtea de Apel București ia în discuție, pe data de 19 mai, cererea de revizuire formulată de Mohammad Munaf (foto) împotriva condamnării la 10 ani de închisoare în dosarul răpirii jurnaliștilor români în Irak.
Mohammad Munaf a fost adus la Curtea de Apel București, vineri, de o escortă a Structurii Asociate pentru Măsuri de Securitate Speciale (SASS) pentru discutarea cererii de revizuire, însă judecătorul a apreciat că trebuie citate și părțile civile, respectiv jurnaliștii Marie Jeanne Ion, Ovidiu Ohanesian şi Sorin Mişcoci, astfel că a acordat un nou termen.
Condamnat la zece ani de închisoare, Munaf a fost predat autorităţilor române în august 2015, după un deceniu de la răpirea celor trei jurnalişti români în Irak, scenariul aducerii în ţară a cetăţeanului irakian şi american fiind asemănător cu cel în cazul omului de afaceri Omar Hayssam.
În aprilie 2008, Curtea de Apel București l-a condamnat pe Mohammad Munaf la 10 ani de închisoare pentru rolul avut în răpirea jurnaliștilor români în Irak. Instanța a mai decis ca Mohammad Munaf să plătească câte două milioane de euro cu titlu de daune morale pentru fiecare dintre cei trei jurnalişti români răpiţi în Irak: Ovidiu Ohanesian, Sorin Mişcoci şi Marie-Jeanne Ion.
În 17 octombrie 2005, omul de afaceri sirian Omar Hayssam şi Mohammad Munaf – ghidul jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian – au fost trimişi în judecată. În iulie 2006, instanţa a hotărât judecarea separată a celor doi, din cauza dificultăţilor apărute în procedura de citare a lui Munaf, dar şi a stării de sănătate a lui Hayssam.
Reţinut de Forţelele Coaliţiei Multinaţionale din Irak, în complexul militar Camp Cropper, imediat după eliberea jurnaliştilor, Munaf a fost condamnat la moarte de către Tribunalul penal central din Bagdad.
Magistraţii irakieni au stabilit că „operaţiunea de răpire a fost planificată în România de către un mare om de afaceri siran, numitul Omar Hayssam, şi urma să fie executată în Irak. Acesta din urmă l-a trimis pe fratele său Mahmud Omar în Irak pentru a fi intermediarul cu făptuitorii la executarea operaţiunii şi pentru sprijinul material”.