Douăsprezece persoane, între care şi doi copii, majoritatea pasageri într-un microbuz blocat pe un drum înzăpezit din judeţul Vaslui, vor fi cazate, joi noapte, în unitatea militară din municipiul Huşi. Autorităţile au luat această decizie în condiţiile în care drumul judeţean Huşi – Avereşti nu poate fi deszăpezit, stratul de zăpadă depăşind chiar şi trei metri pe anumite tronsoane, potrivit news.ro
Microbuzul şi alte cinci maşini au fost întoarse din drum din apropiere de localitatea Bobeşti, de pe DJ 244D Huşi-Avereşti, unde au rămas blocate din cauza viscolului, care a format suluri de zăpadă pe şosea.
”Noi am adus în condiţii de siguranţă aceste persoane la unitatea militară din Huşi. De aici, dacă vor să plece şi refuză cazarea, o fac pe răspunderea lor. Faţă de internatul liceului, unde nu există căldură pe motiv că elevii se află în vacanţă în această perioadă sau sala de şedinţe a Primăriei Huşi, condiţiile de cazare de la unitatea Ministerului Apărării Naţionale sunt optime”, a declarat, joi, pentru News.ro prefectul judeţului Vaslui, Isabel Bogdan.
DJ 244 D Huşi-Avereşti rămâne închis circulaţiei cel puţin până vineri dimineaţă, în condiţiile în care utilajele de deszăpezire nu pot interveni din cauza viscolului. Pe anumite sectoare de şosea, stratul de zăpadă depăşeşte şi trei metri.