Trei copii cu vârste cuprinse între 6 şi 9 ani din judeţul Bacău au murit, joi, în urma unui incendiu care a cuprins locuinţa în care aceştia fuseseră lasaţi singuri. Părinţii celor trei fraţi sunt cercetaţi de poliţişti pentru ucidere din culpă, scrie news.ro.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Bacău, trupurile celor trei fraţi au fost găsite carbonizate în singura cameră a locuinţei, după ce pompierii au stins incendiul care a izbucnit, cel mai probabil, de la o lumânare lăsată aprinsă de către părinţi.
Flăcările au fost observate de către un localnic, care a sunat la 112, după ce, potrivit anchetatorilor, copiii fuseseră lăsaţi singuri în casă de către părinţi.
”Pe timpul audierilor, părinţii minorilor au spus poliţiştilor că au plecat de acasă pentru a se întâlni în sat cu proprietarul unei stâne din judeţul Vrancea, pentru ca tatăl copiilor să se angajeze cioban. Pe numele părinţilor a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă”, a declarat, joi, pentru News.ro responsabilul mass-media al Poliţiei Judeţene Bacău, Mariuca Amariei.
Părinţii celor trei copii morţi în incendiu mai au încă doi copii, aceştia fiind în plasament familial la asistenţi maternali profesionişti.