Peste 33.000 de consumatori din cinci judeţe ale Moldovei nu au energie electrică, joi după-amiază, din cauza viscolului şi a ninsorilor abundente, care au provocat ruperea unor linii şi chiar a unor stâlpi de electricitate. Reprezentanţii distribuitorului de energie electrică au anunţat că echipele Delgaz Grid lucrează pentru înlocuirea reţelelor afectate, scrie news.ro.
Zeci de linii de medie şi înaltă tensiune care alimentează cu energie electrică judeţele din centrul şi nordul Modovei au fost afectate, joi, de viscol, ceea ce a dus la întreruperea curentului pentru zeci de mii de consumatori din 58 de localităţi.
Potrivit reprezentanţilor Delgaz Grid, 33.100 de abonaţi nu au energie electrică, mai bine de o treime dintre aceştia, respectiv 12.000, fiind din judeţul Bacău, unde 16 localităţi sunt nealimentate. Fără curent au rămas şi 8.200 de abonaţi din 13 localităţi din Neamţ, 7.000 de consumatori din 14 sate din Vaslui, 4.300 de familii din cinci localităţi ieşene şi 1.600 de abonaţi din nouă sate din judeţul Suceava. De asemenea, este nealimentată cu energie şi o localitate din Botoşani, acesta fiind judeţul cel mai puţin afectat de viscol.
”Echipele Delgaz Grid şi ale contractorilor au intervenit şi lucrează în continuare pentru înlocuirea stâlpilor rupţi, îndepărtarea copacilor căzuţi peste reţea, precum şi pentru schimbarea izolatorilor, conductoarelor şi consolelor de susţinere. Trei linii de înaltă tensiune, linii magistrale, din judele Neamţ şi Iaşi au fost indisponibilizate pentru diferite perioade de timp din cauza căderii unor arbori şi ruperii de conductoare, fiind necesare lucrări de reparaţii la înălţimi de peste zece metri de la nivelul solului”, se arată într-un comunicat al Delgaz Grid.
Intervenţiile echipelor Delagaz Grid sunt îngreunate şi de accesul dificil către zonele unde au apărut defecţiunile, având în vedere că drumurile de acces sunt acoperite cu un strat de zăpadă ce măsoară, în unele locuri, peste 30 de centimetri. Totodată, copacii înclinaţi sub greutatea zăpezii determină perioade mai lungi de timp pentru realizarea lucrărilor de reparaţii în condiţii de siguranţă.
”Situaţia alimentării cu energie este dinamică, fiind schimbări permanente în funcţie de intensitatea fenomenelor meteorologice, a manevrelor din sistemul de distribuţie, precum şi a lucrărilor de reparaţii”, susţin reprezentanţii Delgaz Grid.
Nouăsprezece judeţe din estul, centrul şi nordul ţării au intrat, joi dimineaţă, sub avertizare cod galben de ninsori, ploi şi vânt. În regiunile estice şi centrale, cantităţile de apă vor depăşi 25 de litri pe metri pătrat, în Moldova, în Transilvania şi la munte va ninge, iar vântul va atinge la rafală viteze de 55-65 de kilometri pe oră.
Avertizarea a intrat în vigoare la ora 09.00 şi este valabilă până vineri, la ora 14.00, în judeţele Botoşani, Galaţi, Tulcea, Brăila, Dâmboviţa, Alba, Mureş, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi unele zone din judeţele Hunedoara, Sibiu, Braşov, Harghita, Argeş, Prahova, Buzău, Gorj şi Vâlcea.