Grupul chinez Baidu, cel mai mare motor de căutare din statul asiatic, a anunțat că va lansa tehnologia necesară mașinilor autonome în luna iulie, urmând să integreze gradual noi capabilități pentru ca în 2020 acestea să ajungă pe deplin autonome, relatează Reuters.
Ca parte a trecerii spre folosirea inteligenței artificiale, Baidu l-a numit în ianuarie pe Qi Lu, fost director în cadrul Microsoft, drept director operațional. Grupul Baidu este supranumit ”Google-ul Chinei”.
Baidu a mai lansat în octombrie și un fond de 200 de milioane de dolari centrat pe investiții în inteligență artificială, realitate augmentată și funcții cognitive. Acesta a fost urmat de un alt fond, de data aceasta de 3 miliarde de dolari, care țintește investiții în startup-uri medii și mari.
”Inteligența artificială are un potențial mare de a conduce dezvoltarea socială, iar unele dintre cele mai mari oportunități sunt vehiculele inteligente”, a spus Qi într-un comunicat.
În luna noiembrie, Baidu și constructorul auto german BMW au anunțat că vor termina cooperarea pe care o aveau în domeniul mașinilor care se conduc singure din cauza diferențelor de opinie privind modul de procedare.
Tot mai multe companii din domeniul IT încearcă să intre în domeniul auto. Apple a primit săptămâna trecută acordul autorităților din California pentru testarea de mașini autonome, în vreme ce Google testează deja de mai mult timp astfel de unități, ca și Uber și Tesla.
Concomitent, Intel a cumpărat recent producătorul de sisteme de detecție Mobileye, în vreme ce producătorul de semiconductori Nvidia vrea să producă sisteme care să facă automobilele inteligente.
Samsung a cumpărat Harman Industries pentru 8 miliarde de dolari pentru a intra pe piața auto, Panasonic testează la rândul său mașini autonome, în vreme ce BlackBerry produce sisteme de operare pentru vehicule autonome.
În fine, și producătorii de semiconductori Infineon (Germania), Renesas (Japonia) și STMicroelectronics (Franța/Italia) produc cipuri necesare pentru telematică în domeniul auto. De altfel, aceasta a fost cauza pentru care Qualcomm a achiziționat anul trecut NXP Semiconductors cu 47 de miliarde de dolari.
Ca urmare a acestei competiții acerbe, producătorii auto clasici au început să facă alianțe. Astfel, Mercedes s-a aliat cu producătorul de subansamble Bosch, în vreme ce General Motors și Ford au cumpărat companii din domeniul electronicii.