INTERVIURILE Vocea.biz – Laura Badea, campioană olimpică, mondială și europeană: Voiam să renunț, până am realizat că fără muncă şi ambiţie nu pot ajunge sus

Laura Badea era atrasă în școală de fizică și geografie. A făcut carieră în scrimă, iar de luna trecută conduce federația de specialitate. ” La antrenamente mă luptam des şi cu băieţii care, mai rapizi fiind, mă obligau să găsesc într-un timp mai scurt procedeul câştigător.

Campioană olimpică, mondială și europeană la floretă, Laura Badea Cârlescu (47 de ani) a pus fundamentul a ceea ce a devenit scrima în momentul de faţă: un sport al distincţiei, cu oameni frumoşi şi inteligenţi, care dau linia în sportul românesc. Pe drumul deschis de ea s-au aşezat frumos toate campioanele care au urmat, culminând cu cele patru graţii care au adus aurul la Rio de Janeiro, Ana Maria Brânză, Simona Gherman, Simona Pop și Loredana Dinu.

După o carieră fabuloasă ca și sportivă, bucureșteanca a devenit ambasador național pentru sport, toleranță și spirit sportiv pe lângă Consiliul Europei din 2004 până la 2011, presedintele Comisiei Sportivilor și membru în Comitetul Executiv al Comitetul Olimpic și Sportiv Român din 2001 până în 2005, director la Departamentul de educație olimpică, sport școlar și universitar în Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) din 2005 până la 2012, membru în Consiliul Științei Sportului din România din 2006 până în 2009, membru al Comisiei de Regulament din cadrul Federației Internaționale de Scrimă (FIE). A fost vicepreședinte al Federației Române de Scrimă din 2005 și până la 2011. În anul 2013 a fost inclusă în Hall of Fame-ul scrimei de către FIE. De luna trecută, Laura ocupă funcția de președinte al Federației Române de Scrimă. Într-un interviu neconvențional pentru Vocea Biz, campioana olimpică de la Atlanta a vorbit despre planurile din fotoliul de lider al scrimei românești, dar și despre începuturile ei pe băncile școlii și pe planșa sportului intuiției și al inteligenței.

Laura, ai lucrat în ultimii ani în COSR, cât de mult crezi că te va ajuta în noua poziție experiența căpătată la forul de lângă Arcul de Triumf?

Am lucrat acolo cu oameni minunați. M-am format ca om, este greu când un sportiv de performanță termină cariera și ajunge într-un birou. Trebuie să știi să faci un referat, o notă de fundamentare, să elaborezi un proiect. A reprezentat un atu faptul că am lucrat la COSR. Cred că am dobândit destulă experienţă în stafful Comitetului Olimpic, mai ales pe linia educaţiei olimpice, a sportului şcolar şi universitar, precum şi în calitate de Director al Academiei Olimpice Române, în ultimii doisprezece ani – de când am coborât de pe planşă! – o experienţă managerială concretă în domeniu – management instituţional în sport.

Te așteaptă o nouă provocare din noua postură, care sunt obiectivele tale?

Îmi doresc să formez o echipă puternică, să fim ca o familie. Vreau să măresc numărul centrelor olimpice pentru juniori pentru că de acolo pleacă marea performanță. Voi colabora cu administrațiile locale, cu cluburile, voi încerca mereu să fiu aproape de oameni.

Hai să ne întoarcem puțin în trecut. Pentru că răspunsurile tale pot deveni oricând o lecție pentru toți copiii care uneori stau în cumpănă dacă să mai continue sau nu sportul. Care a fost prima dragoste: handbalul sau scrima?

Handbalul a fost prima dragoste în sport, dar apoi au urmat altele. La şcoală dădeam normele de control şi făceam handbal, volei, fotbal şi atletism. La scrimă am ajuns datorită doamnei Rodica Popescu. Dânsa m-a selecţionat şi m-a dus în sala de scrimă. Mi-a plăcut foarte mult, pentru că aveam mereu adversarul în faţă şi tot timpul trebuia să găsesc procedeul potrivit pentru a câştiga. Şi părinţii m-au încurajat să rămân la acest sport.

Ai început totuși scrima târziu, la vârsta de 11 ani…

Scrima este un sport în care selecţia se face mai târziu, cam pe la zece ani. Abia atunci copilul începe să ştie cu adevărat ce vrea şi abia atunci e pregătit să acumuleze cunoştinţe tehnice şi tactice. Oricum, până la 14 ani, corpul nu trebuie forţat foarte mult. În plus, pe vremea mea, copiii care făceau sport nu aveau echipament adecvat vârstei. De la vârsta de 11 ani, atunci când am început scrima la Clubul Sportiv Şcolar nr. 1 din Bucureşti sub îndrumarea doamnei Rodica Popescu, visul meu a fost să ajung la Jocurile Olimpice. Privind acum în trecut realizez că acest lucru nu ar fi fost posibil fără modele – sportivi şi antrenori – şi mai ales fără echipa care m-a ajutat să ajung acolo: sportivi, antrenori, doctori, asistenţi, maseuri. Cariera mea a început acum 36 de ani. În tot acest timp, am evoluat constant şi am reuşit să fac performanţă în fiecare domeniu în care am activat.

Am citit cândva că ți-a plăcut foarte mult la școală…

Fizica! Am avut o profesoară foarte bună în liceu, care ştia să ne predea şi practic învăţam lecţia din clasă. Mi-au mai plăcut geografia şi educaţia fizică, evident.

Ce-ți mai aduci aminte de la vârsta majoratului?

În jurul vârstei de 18 ani mă aflam în pregătire pentru Jocurile Olimpice de la Seul (n.r. -1988). Eram în cantonament şi eram mezina lotului. Titularele urmau să plece la Olimpiadă, dar până la urmă nu s-a mai plecat cu echipa! Au mers doar Reka (n.r. – Reka Lazăr Szabo) şi Eliza (n.r. – Elisabeta Tufan). Eu îmi doream să o ajung pe Elisabeta Tufan care a devenit campioană mondială. Eu aveam titlul la juniori şi mă pregăteam pentru Mondialele de tineret de la Atena. Trăgeam tare, câte trei antreamente pe zi.

Se spune că atunci când atingi rezultate din ce în ce mai importante, începi să neglijezi școala. Tu ai chiulit vreodată de la ore?

Da, bineînţeles! Am chiulit de la foarte multe ore, mai ales în liceu. Eu lipseam mult de la ore din cauza cantonamentelor şi a concursurilor, iar când ajungeam şi eu la şcoală… colegii mei chiuleau. Mă supăram pe moment, pentru că nu puteam să rămân la ore, dar până la urmă mergeam cu ei din solidaritate.

PALMARES LAURA BADEA

• 1992 – bronz pe echipe la JO de la Barcelona
• 1993 – bronz la individual la CE de la Linz
• 1993 – argint cu echipa la CM de la Essen
• 1994 – aur cu echipa la CM de la Atena
• 1994 – argint la individual la CE de la Cracovia
• 1995 – aur la individual la CM de la Haga
• 1995 – argint cu echipa la CM de la Haga
• 1996 – aur la individual şi argint cu echipa la JO de la Atlanta
• 1996 – aur la individual la CE de la Limoges
• 1997 – argint cu echipa la CM de la Cape Town
• 1997 – aur la individual la CE de la Gdansk
• 1998 – argint cu echipa la CM de la La Chaux De Fonds
• 1999 – bronz la individual şi argint cu echipa la CE de la Bolzano
• 2000 – argint la individual şi cu echipa la CE de la Moscova
• 2002 – bronz cu echipa la CM de la Lisabona
• 2003 – bronz cu echipa la CM de la Havana
• 2004 – argint cu echipa la CM de la New York
• 2004 – aur la individual şi cu echipa la CE de la Copenhaga.

Care e prima persoană căreia trebuie să-i mulţumiţi pentru cariera pe care ai avut-o?

Înainte de toate lui Dumnezeu. Pe lângă muncă, pasiune şi susţinere, providenţa e foarte importantă în sport. Oricât te-ai strădui, dacă nu ai şi un dram de noroc, e foarte greu să reuşeşti în sport. Pe urmă ar trebui să mulţumesc familiei şi antrenorilor. Nu pot să enumăr doar pe unul. Sunt mulţi şi tuturor le sunt recunoscătoare. Un rol important l-au avut şi colegele şi colegii. La antrenamente mă luptam des şi cu băieţii care, mai rapizi fiind, mă obligau să găsesc într-un timp mai scurt procedeul câştigător.

Care a fost cel mai delicat moment al carierei?

Au fost mai multe, iar uneori îmi era atât de greu, încât voiam să renunţ la scrimă. Mai ales în primii ani ai carierei, cu cât începea să fie mai greu, cu atât mi se părea că trebuie să renunţ. Totul a durat până în moment în care am realizat că fără muncă, tenacitate şi ambiţie nu pot ajunge sus de tot.

Care a fost primul lucru care va venit în minte după succesul de la Atlanta?

În primul rând, m-am gândit la părinţii mei, în special la tata. El a crezut foarte mult în mine şi, din păcate, nu a apucat să vadă succesul meu de la Atlanta. Apoi m-am gândit că în sfârşit am învins-o pe Valentina Vezzali (n.r. – campioană din Italia, marea rivală a Laurei). A fost un sentiment foarte plăcut, dar pe moment nu îţi dai seama de măreţia succesului. Abia peste două-trei zile am realizat ce performanţă am reuşit şi m-am bucurat că nu a fost doar un vis.

Ești unul dintre cei şase români din Hall of Fame-ul Federaţiei Internaţionale de Scrimă. Ce înseamnă asta pentru tine?

E o onoare şi o recunoaştere a rezultatelor obţinute în atâţia ani. Dar nu am ajuns singură aici. Colegii, antrenorii, familia şi prietenii au contribuit la tot ceea ce am realizat eu în scrimă. Sunt mândră că sunt acolo alături de alţi cinci români.

Cum îi vei convinge pe copii să facă scrimă?

Trebuie să le placă şi să vină cu drag în sala de scrimă. Apoi, trebuie să îşi dorească să devină campioni. Dar toate acestea nu sunt suficiente dacă nu sunt pregătiţi pentru multă muncă şi dacă nu sunt susţinuţi. Şi chiar dacă uneori le este greu, să nu renunţe niciodată!

O ultimă întrebare: care sunt valorile pe care ți-ai construit cariera și pe care îți vei centra noua ta funcție, de președinte al Federației de Scrimă?

Toată cariera mea s-a bazat pe câteva valori simple, dar pe care le trăiesc în mod autentic. Sunt orientată către rezultate, pornesc de la o viziune, dar o materializez printr-un plan concret şi foarte multă muncă… Sunt convinsă că pot contribui la dezvoltarea scrimei româneşti şi sper că voi avea ocazia de a demonstra acest lucru. Atunci când faci un lucru cu multă pasiune, când pui suflet şi raţiune, rezultatele nu întârzie să apară! Consider că, în afara carierei sportive, atuurile mele constau în dragostea pentru sportul românesc, în general şi marea performanţă din scrima românească, în special, care au făcut acest popor mândru şi i-au dat speranţe în clipe grele.