Peste 2.500 de pompieri, la datorie în Noaptea de Înviere. Recomandări pentru evitarea incendiilor – VIDEO

vocea.biz / 15.04.2017
Peste 2.500 de pompieri, la datorie în Noaptea de Înviere. Recomandări pentru evitarea incendiilor – VIDEO

Peste 2.500 de pompieri, cu peste 400 de mijloace tehnice, sunt pregătiți să asigure misiunile de protecţie a populației, în Noaptea de Înviere, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Pentru evitarea incendiilor, pompierii recomandă aprinderea lumânărilor doar în locurile special amenajate, prudență atunci când sunt utilizate în cadrul mulţimilor și cer să nu fie lăsate lumânări aprinse nesupravegheate. 

“În Noaptea de Înviere, peste 2.500 de pompieri, cu peste 400 de mijloace tehnice, sunt pregătiți să asigure misiunile de protecţie a populației. De asemenea, în proximitatea unităților de cult, unde este preconizat un aflux mare de persoane, echipaje operative vor fi dislocate pentru optimizarea timpului de răspuns în cazul producerii unor situații de urgență.Totodată, răspunsul la eventualele urgenţe medicale va fi asigurat, în această perioadă, prin intermediul celor 525 echipaje SMURD disponibile zilnic (unităţi de terapie intensivă mobilă, ambulanţe de terapie intensivă mobilă specializate în tratament neonatologic, autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, motociclete SMURD etc.), care vor asigura primul ajutor medical și transportul persoanelor aflate in dificultate la unitățile spitalicești”, se arată într-un comunicat de presă al IGSU.

Pompierii de la ISU Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov, prezenți în 28 locații

De asemenea, peste 600 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov vor fi alături de credincioși, în seara de Sfintele Paști.

“Pompierii (…) vor avea misiunea de monitorizare şi gestionare a situaţiilor de urgenţă care s-ar putea produce la lăcaşurile de cult. Pompierii vor fi prezenți în 28 locații unde, an de an, participă un număr ridicat de credincioşi, dintre care amintim: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Biserica Cașin, Biserica Popa Soare, Biserica Radu Vodă, Biserica Sfântul Spiridon, Mănăstirea Cernica, Mănăstirea Pasărea, Mănăstirea Căldărușani”, transmite ISU  „Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov.

Recomandări pentru evitarea producerii incidentelor atât pe timpul manifestările religioase, cât și în locuințe

– aprindeți lumânările în locurile special amenajate;

– manifestaţi prudenţă în utilizarea lumânărilor în cadrul mulţimilor;

– nu amplasați lumânările aprinse în apropierea materialelor ușor combustibile;

– utilizați suporturi de lumânare incombustibile (lumânarea amplasată într-o farfurie cu puțină apă)

– nu lăsați lumânările aprinse nesupravegheate;

În cazul producerii unui incendiu acționați pentru:

– anunţarea incendiului la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112;

– stingerea incendiului cu mijloace de primă intervenţie.

Peste 1.400 de biserici și mănăstiri verificate, amenzi de peste 31.000 lei

Specialiștii din cadrul IGSU au verificat, premergător acestor sărbători, modul de organizare a apărării împotriva incendiilor la 1.438 lăcașuri de cult. Au fost identificate și remediate o parte dintre neregulile legate de modul de respectare a normelor de apărare împotriva incendiilor, însă au fost înregistrate 2.562 cazuri în care s-au aplicat sancţiuni contravenționale (2.518 avertismente și 44 amenzi), în cuantum total de peste 31.000 lei.

“Prinicipalele nereguli identificate au vizat utilizarea și exploatarea cu deficiențe a instalațiilor/sistemelor electrice sau de încălzire, existența ușilor care se deschid în sens opus fluxului de evacuare, nefixarea de pardoseală a elementelor de mobilier, a covoarelor și mochetelor, aspect ce poate conduce la blocarea evacuării în caz de incendiu, neechiparea cu instalații de detectare/semnalizare la incendiu a lăcașurilor de cult monument istoric, netratarea materialelor combustibile cu substanțe ignifuge, utilizarea, la renovarea sau restaurarea lăcașurilor de cult monument istoric, a schelelor din material combustibil, la interior/exterior, nerespectarea reglementărilor în vigoare privind utilizarea focului deshis la igienizarea terenurilor din vecinătatea lăcașurilor de cult”, explică reprezentanții IGSU.

De asemenea, în perioada premergătoare sărbătorilor pascale, personalul specializat a verificat respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor la unitățile de cazare turistică, pentru asigurarea protecției optime a utilizatorilor acestora.

Citește și...