De Paşte, Klaus Iohannis şi Sorin Grindeanu merg la slujbe de Înviere. Dragnea ar fi plecat din ţară

vocea.biz / 14.04.2017
De Paşte, Klaus Iohannis şi Sorin Grindeanu merg la slujbe de Înviere. Dragnea ar fi plecat din ţară

Preşedintele Klaus Iohannis va merge la Sibiu, unde va petrece anul acesta sărbătorile pascale şi va participa şi la slujba de Înviere, la o astfel de slujbă urmând să ia parte şi premierul Sorin Grindeanu, în timp ce liderul PSD, Liviu Dragnea, ar fi plecat din ţară, potrivit unor surse citate de Mediafax.

Astfel, şeful statului se va afla, în acest an, de Paşte, la Sibiu. El va participa, potrivit unor surse, la slujba de Înviere. Anul trecut, Iohannis a ales să rămână în Bucureşti, unde a asistat, alături de soţia sa, la slujba de Înviere de la Patriarhie.

Premierul Sorin Grindeanu va merge, potrivit unor surse, la biserică pentru a participa la slujba de Înviere, fiind o tradiţie să meargă alături de familie la Înviere. Grindeanu nu va petrece Paştele acasă, în Timişoara, ci undeva în proximitatea Bucureştiului, au mai spus sursele citate.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea, ar fi plecat din ţară, potrivit unor surse, încă de la începutul săptămânii, apariţiile sale publice reducându-se, în acest interval de timp, la o singură intervenţie telefonică, marţi seara.

Deşi social-democraţii păstrează discreţia asupra destinaţiei lui Dragnea, în presă au apărut unele informaţii potrivit cărora Dragnea şi-ar fi ales o destinaţie exotică pentru a-şi petrece Paştele. Dragnea şi-a petrecut anul trecut sărbătorile pascale în Alexandria – Teleorman, alături de copii şi fosta soţie.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, se află, potrivit unor surse apropiate, într-un „mic concediu”.

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, îşi va petrece sărbătorile pascale la Sibiu, ea fiind şi preşedinte al filialei PNL Sibiu.

Citește și...