Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, vineri, că Sebastian Ghiţă a fost prins de poliţiştii sârbi pe stradă şi nu s-a opus ridicării, ea precizând că fostul deputat a fost, cel mai probabil, prezentat judecătorilor din Serbia.
”Suntem direct interesaţi să sprijinim şi să comunicăm cât se poate de deschis cu partenerii noştri din Serbia, pentru că imediat după ce vor definitiva activităţile specifice noi vom începe procedura de extrădare. Facem uz de toate argumentele legale pentru a avea siguranţa că ne îndeplinim misiunea până la capăt”, a afirmat Carmen Dan, vineri, la Nădlac, potrivit News.ro.
Ea a precizat că aducerea în ţară a lui Sebastian Ghiţă depinde foarte mult de procedura din Serbia.
”Procedura de extrădare care se derulează prin Ministerul Justiţiei durează aproximativ 40 de zile în România”, a menţionat ministrul.
Întrebată când au existat indicii temeinice că Ghiţă se află în Serbia, Carmen Dan a răspuns: ”Asta o să o aflaţi după ce se finalizează ancheta”.
De asemenea, Carmen Dan a spus, răspunzând unei alte întrebări, că Sebastian Ghiţă, cel mai probabil, a fost deja prezentat judecătorilor sârbi. ”Credem că deja a ajuns în faţa judecătorilor sârbi”, a menţionat ministrul.
”Nu ne putem amesteca în procedura din Serbia, dânşii au libertatea să îşi exercite competenţele în limita legislaţiei de acolo”, a mai firmat Carmen Dan.
Întrebată dacă fostul deputat s-a opus când a fost prins, ea a spus: ”Nu s-a opus, nici nu avea cum, era pe stradă, nu era însoţit de forţe ca să se opună”.
Omul de afaceri Sebastian Ghiţă a fost localizat şi reţinut la Belgrad, în noaptea de joi spre vineri. Ghiţă avea permis de conducere şi buletin de Slovenia şi era împreună cu fratele său în momentul capturării.
Fostul deputat şi-a schimbat şi înfăţişarea, potrivit unei fotografii publicate de Poliţia Română. Astfel, fostul deputat şi-a lăsat barbă şi s-a ras în cap.
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că Ghiţă a fost capturat după ce fratele său a fost urmărit. Aflat iniţial la Istanbul, fratele lui Ghiţă a plecat către Serbia.
Pe numele lui Sebastian Ghiţă există două mandate de arestare în lipsă, el având cinci dosare penale în România. (News.ro)