Ministrul, Educației, Pavel Năstase, a declarat pentru Vocea.biz că vor fi luate măsuri administrative la Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Certificatelor și Diplomelor Universitare (CNATDCU) în urma unei analize privind activitatea acestuia. Declarația vine după ce președintele CNATDCU, Marius Andruh, a spus pentru Hotnews că ministrul i-ar fi zis într-o convorbire la telefon că se dorește înlocuirea sa.
„Am avut o discuție cu Marius Andruh legat de atribuțiile lui în calitate de președinte și faptul că sunt unele restanțe privind activitatea CNATDCU și că vom analiza foarte atent ce s-a întâmplat și vom lua decizii, niște măsuri de ordin administrativ în funcție de această analiză. În ceea ce privește restanțele, acestea sunt: stabilirea standardelor minimale pentru promovare (doctorat) și criteriile minimale pentru susținerea tezelor de doctorat, care trebuiau stabilite pe 24 martie la ședința CNATDCU. Suntem în proces de completare a comisiilor, unele nu sunt complete și nu pot funcționa, o parte din membrii unor comisii au demisionat, la economic spre exemplu”, a explicat Năstase.
Asta vine după ce Camera Deputaților a votat pe 4 aprilie eliminarea CNATDCU și a Consiliului Național al Cercetării Științifice (CNCS) din procesul de evaluare a școlilor doctorale., după cum arată PressOne.
Modificarea a fost ascunsă într-un Raport comun, de 65 de pagini, pentru OUG 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educației, cercetării, formării profesionale și sănătății, realizat în urma unei ședințe a Comisiei de învăţământ şi a Comisiei de muncă din Cameră.
Deputatul PNL Dan Sorin Moldovan a precizat pentru PressOne că modificările cuprinse în Raport nu au fost făcute publice până în noaptea de dinaintea votului, abia atunci fiind afișate pe site-ul Camerei Deputaţilor.